UTA şi Din Alomerovic continuă împreună până în 2028! Macedoneanul şi-a prelungit contractul cu clubul arădean pentru încă doi ani.
Ajuns la Arad înaintea acestui sezon, fundaşul lateral a adunat în acest sezon 35 de apariţii în SuperLiga şi Cupa României. A marcat de 3 ori şi a oferit 3 pase decisive în tricoul roş-alb.
Prin evoluţiile sale, implicarea din teren şi relaţia construită cu suporterii, Din şi-a câştigat locul în vestiarul “Bătrânei Doamne”.
„Mă simt excelent şi foarte bine. Sunt foarte fericit că îmi continui cariera aici, la UTA. Aradul este special! Dacă aş descrie UTA în doar trei cuvinte ar fi aşa: emoţie, inimă mare şi spirit de învingător,” a declarat Alomerovic după parafarea noii înţelegeri.



