in ,

Cluj: Sărbătoare inter-eparhială a familiilor, organizată de Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla

Cluj: Sărbătoare inter-eparhială a familiilor, organizată de Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla

Biserica Greco-Catolică organizează, sâmbătă, 13 iunie, la Cluj-Napoca, o întâlnire inter-eparhială a familiilor, în cadrul căreia vor avea loc mai multe evenimente religioase, iar arhiepiscopul major al Bisericii Române unite cu Roma, Claudiu Pop, va celebra o liturghie arhierească.

‘Sub egida Bisericii Greco-Catolice, o Sărbătoare Inter-eparhială a Familiilor (cea de-a IV-a ediție) va reuni la Cluj-Napoca familii din Eparhia de Cluj-Gherla și din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș. În organizarea Birourilor pentru Pastorația Familiei din Arhieparhia de Alba-Iulia și Făgăraș și din Eparhia de Cluj-Gherla, evenimentul este programat sâmbătă, 13 iunie 2026, și va fi găzduit de Mănăstirea Maicii Domnului, Sanctuar Arhiepiscopal Major. Tema întâlnirii, ‘Chemați la comuniune – uniți în iubire în Familia lui Dumnezeu’, este inspirată de tema anului pastoral 2025-2026 în Eparhia de Cluj-Gherla, propusă de Preafericitul Părinte Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică și Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla’, se arată într-un comunicat trimis, vineri, de Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla.

Potrivit sursei citate, programul va avea ca moment central, începând cu ora 10:00, Sfânta Liturghie arhierească, celebrată de Preafericitul Părinte Claudiu, alături de care vor concelebra preoți implicați în pastorația familiei.

Va urma un oficiu de rugăciune, dedicat Sfântului Anton de Padova, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Bisericii, cunoscut și ca ocrotitor al familiilor, a cărui pomenire se face în calendarul liturgic în data de 13 iunie.

După rugăciune, se va face binecuvântarea, de către ierarh, a copiilor, a familiilor și a crinilor, precum și venerarea moaștelor Sfântului Anton.

‘În timpul după-amiezii, programul va continua cu un Festival al Familiilor, care va cuprinde o serie de activități, între care momente artistice și ateliere interactive, coordonate de specialiști în psihologie, consiliere familială și pastorația familiei. Vor fi abordate teme care implică diverse provocări ale prezentului: relațiile de cuplu, educația copiilor, influența mediului digital și a inteligenței artificiale, precum și importanța binecuvântării și a vindecării în viața familială. Momentele artistice vor fi susținute de ansamblul popular ‘Datini’, formația vocal-instrumentală ‘Anima’ și corul ‘Angeli’, care activează în cadrul Bisericii, la Cluj-Napoca’, se mai arată în comunicat.

Evenimentul este deschis tuturor celor interesați de valorile familiei în societatea actuală.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

CNAIR: Ploile torențiale au inundat șantiere de pe Autostrada A7 Focșani-Bacău

CNAIR: Ploile torențiale au inundat șantiere de pe Autostrada A7 Focșani-Bacău

Fotbal – CM 2026: Selecționerul Coreei de Sud a lăudat echipa pentru unitatea arătată în meciul câștigat cu Cehia

Fotbal – CM 2026: Selecționerul Coreei de Sud a lăudat echipa pentru unitatea arătată în meciul câștigat cu Cehia