Ploile torențiale din ultimele ore au inundat mai multe zone ale șantierului de pe tronsonul Autostrada A7 Focșani-Bacău, iar în zona viaductului Cleja utilajele nu pot intra la lucru, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Potrivit unei postări publicate de CNAIR pe pagina sa de Facebook, problemele cele mai mari au fost semnalate în zona viaductului Cleja, la kilometrul 85+076, unde precipitațiile abundente au dus la inundarea șantierului.
Reprezentanții companiei au precizat că, din cauza acumulărilor de apă, utilajele nu pot interveni în prezent în zona afectată.
CNAIR monitorizează situația de pe șantier, urmând ca lucrările să fie reluate după retragerea apei și stabilizarea terenului.


