#image_title

CNAIR – Sistemul informatic de emitere a rovinietei şi a peajului nu a funcţionat timp de cinci ore din cauza unor fluctuaţii de tensiune ale reţelei de electrice / Ce pot face cei care nu au reuşit să achiziţioneze rovinieta sau peajul

Sistemul informatic de emitere a rovinietei şi a peajului nu a funcţionat timp de cinci ore miercuri noaptea, din cauza unor fluctuaţii mari de tensiune ale reţelei de alimentare cu energie electrică, anunţă CNAIR, care prezintă soluţii astfel încât cei care nu au reuşit să achiziţioneze rovinieta sau peajul să evite sancţiunile.

CNAIR informează utilizatorii reţelei rutiere naţionale că în data de 22.04.2026, în intervalul orar 2:30 – 7:30, sistemul informatic de emitere a rovinietei şi a peajului nu a funcţionat din cauza unor fluctuaţii mari de tensiune ale reţelei de alimentare cu energie electrică.

Această situaţie a afectat toate platformele prin care puteau fi achiziţionate rovinieta şi peajul: sms, platforme online, benzinării.

Echipele tehnice ale CNAIR au remediat între timp problemele şi au repus in funcţiune sistemul informatic de emitere a rovinietei şi peajului.

Cei care nu au putut achiziţiona rovinieta sau peajul în acest interval (2.30 -7.30), pot evita sancţiunile achiziţionând rovinieta până miercuri, la ora 23:59. În cazul peajului  – tariful de tranzitare a podurilor dunărene – acesta poate fi achitat până cel mai târziu joi, la ora 23:59.

viewscnt

Londra găzduiește discuții despre misiunea în strâmtoarea Ormuz

Preşedintele popularilor europeni: Salut curajul şi determinarea lui Ilie Bolojan de a-şi continua mandatul în fruntea guvernului / A obţinut rezultate în toate priorităţile PPE / Observăm că PSD s-a îndepărtat de angajamentele sale pro-europene