#image_title

Londra găzduiește discuții despre misiunea în strâmtoarea Ormuz

Regatul Unit a anunțat că va găzdui miercuri și joi militari din aproximativ 30 de țări pentru a discuta despre formarea unei misiuni conduse de Londra și Paris pentru protejarea navigației în strâmtoarea Ormuz, transmite AFP.

Această conferință va permite ‘să avanseze planificarea detaliată’ a redeschiderii strâmtorii imediat ce condițiile o vor permite, în urma ‘progreselor’ realizate în timpul discuțiilor de la Paris de săptămâna trecută, a precizat Ministerul britanic al Apărării.

‘Obiectivul de astăzi și mâine este de a traduce consensul diplomatic într-un plan comun pentru a garanta libertatea de navigație în strâmtoare și a sprijini un armistițiu durabil’, a declarat ministrul britanic al apărării, John Healey, citat într-un comunicat.

El și-a exprimat încrederea că ‘se pot face progrese concrete’.

Aceste discuții vin imediat după tratativele privind această strâmtoare strategică, care au reunit vineri la Paris peste 40 de țări sub conducerea premierului britanic Keir Starmer și a președintelui francez Emmanuel Macron.

Starmer a indicat că Franța și Regatul Unit vor conduce o misiune multinațională pentru a asigura libertatea de navigație în strâmtoare ‘imediat ce condițiile o vor permite’.

Londra și Parisul au subliniat că această forță va fi exclusiv defensivă și va fi desfășurată doar după instaurarea unei păci durabile în regiune.

Statele Unite și Iranul, părți beligerante, nu au participat la discuții.

Înaintea reuniunii de la Paris, Downing Street anunțase un summit de planificare militară în această săptămână, fără a oferi detalii suplimentare.

Companiile din România și din Europa externalizează tot mai mult salarizarea și software-ul (studiu)

CNAIR – Sistemul informatic de emitere a rovinietei şi a peajului nu a funcţionat timp de cinci ore din cauza unor fluctuaţii de tensiune ale reţelei de electrice / Ce pot face cei care nu au reuşit să achiziţioneze rovinieta sau peajul