in ,

CONAF: Antreprenorii au nevoie de reguli care să permită investiția

CONAF: Antreprenorii au nevoie de reguli care să permită investiția

Antreprenorii au nevoie de reguli care să permită investiția, impredictibilitatea influențând direct deciziile unei companii, de la investiții și angajări până la finanțare și ritmul de dezvoltare, este una dintre concluziile Forumului Național ‘De Vocație Antreprenoare’, desfășurat la Sibiu.

‘De la modificările legislative și fiscalitate până la instabilitatea politică, secetă, relația cu instituțiile statului sau deficitul de competitivitate, sursele de incertitudine sunt diferite, dar efectul lor economic ajunge în același loc: capacitatea unei companii de a-și face un plan și de a decide cât, când și dacă mai investește. Diferența esențială este cea dintre risc și impredictibilitate. Riscul aparține antreprenoriatului. Poate fi evaluat, prețuit și asumat. Impredictibilitatea intervine însă atunci când se modifică tocmai datele pe baza cărora riscul fusese calculat. Pentru o companie, această diferență nu este semantică. Se măsoară în bani, investiții amânate și decizii reconsiderate’, se menționează într-un comunicat al CONAF.

În cadrul evenimentului, Aura Ozbay, mentor în leadership aplicat și dezvoltarea echipelor, membră în board-ul Sultan România și vicepreședinte CONAF Prahova, a analizat transformarea antreprenorului de la executant la strateg. Potrivit acesteia, pentru antreprenorul prins permanent în operațional, riscul nu este doar oboseala, ci pierderea spațiului necesar pentru direcție, iar dacă agenda este ocupată integral de urgențele zilei, întrebările despre unde trebuie să ajungă compania, ce trebuie schimbat, cine trebuie implicat și cum este măsurat progresul rămân fără timp.

‘Trecerea de la execuție la strategie presupune astfel mai mult decât delegarea unor sarcini. Înseamnă crearea unei organizații în care decizia, responsabilitatea și capacitatea de a acționa nu mai depind permanent de fondator’, a subliniat aceasta.

La rândul său, Gabriel Biriș, co-managing partner Biriș Goran Sparl și vicepreședinte CONAF, a dus discuția în zona fiscalității, într-un workshop aplicat nor situații cu impact direct asupra companiilor. Regimul TVA pentru întreprinderile mici, plafonul de 395.000 de lei, anularea codului de TVA și consecințele financiare ale acesteia, structurile de holding și consolidarea fiscală au fost analizate prin prisma efectelor pe care regulile fiscale le produc în decizia antreprenorială. În intervenția sa, Gabriel Biriș a făcut referire și la studiile lansate de The Tax Institute, subliniind nevoia ca fiscalitatea să fie înțeleasă prin nivelul taxelor și prin efectele pe care aplicarea regulilor le au asupra companiilor.

Hildegard Brandl, director UNITH2B Architects și vicepreședinte CONAF, a mutat perspectiva către ritmul în care se construiește un business. În opinia sa, o companie nu se construiește printr-o singură decizie spectaculoasă, ci prin acumularea unor pași care, în timp, produc creștere. Antreprenoriatul are nevoie de răbdare pentru construcție, dar și de acel impuls care face ca lucrurile să se miște. Diferența o face capacitatea de a păstra direcția în timp ce viteza crește.

Dezbaterea care a urmat a privit aceeași problemă din cinci perspective diferite. Theodora Popa, Tatian Diaconu, Daniela Marișcu, Ionuț Coste și Raluca Munteanu au fost provocați să identifice principala vulnerabilitate a antreprenorului și să vorbească despre succes, despre deciziile greșite și costul lor.

Totodată, Tatian Diaconu a adus în dezbatere o transformare care începe să devină tot mai relevantă pentru antreprenoriatul românesc. El a semnalat că România se află în fața primei generații de fondatori care au construit companii suficient de mature pentru a începe să fie transferate către generația următoare, iar, în această etapă, educația, succesiunea și gestionarea succesului devin teme la fel de importante precum obținerea succesului.

În încheierea forumului, Cristina Chiriac, președinte fondator CONAF, a legat perspectivele aduse pe scenă de una dintre problemele structurale ale mediului antreprenorial: capacitatea de a lua decizii într-un cadru suficient de predictibil.

‘La De Vocație Antreprenoare vorbim mai puțin despre povești perfecte de succes și mai mult despre ceea ce se întâmplă între început și rezultat: decizii bune și greșite, risc, vulnerabilitate și capacitatea de a merge mai departe atunci când contextul îți schimbă planurile. Am întâlnit mii de antreprenori și știu cât de mare este capacitatea lor de adaptare. Dar tocmai de aceea cred că nu trebuie să confundăm reziliența antreprenorului cu obligația de a absorbi la nesfârșit impredictibilitatea din jurul său. Antreprenorul își asumă riscul. Este parte din natura antreprenoriatului. Impredictibilitatea este altceva. Reziliența antreprenorului nu poate deveni modelul de funcționare al unei economii’, a subliniat Cristina Chiriac.

La Sibiu, CONAF a pilotat componenta de observare a deciziilor antreprenoriale anunțată la începutul actualei serii, instrument care va continua să fie aplicat în următoarele orașe: Piatra Neamț, Arad, Ploiești. Scopul acestei componente este de a urmări, în timp, modul în care antreprenorii își modifică deciziile privind investițiile, angajările, tehnologia, finanțarea și dezvoltarea, fără ca etapa pilot de la Sibiu să fie tratată separat ca o cercetare reprezentativă.

Forumul național ‘De Vocație Antreprenoare’ continuă să urmărească una dintre întrebările esențiale pentru mediul de afaceri: cum poate o companie să ia decizii pe termen lung într-un context pe care nu îl poate controla? Predictibilitatea reprezintă una dintre condițiile care fac posibilă investiția și infrastructură pentru deciziile antreprenorilor.

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai relevantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele.

Conffederația a luat ființă ca urmare a necesității de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business.

CONAF are în componența sa 33 sucursale, 3 federații, 18 patronate, 55 asociații și 15.000 de companii, peste 245.000 de angajați.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Comerț: Șeful diplomației chineze îndeamnă UE să evite ‘escaladarea’

Comerț: Șeful diplomației chineze îndeamnă UE să evite ‘escaladarea’