Fostul ministru al Mediului Diana Buzoianu a declarat, sâmbătă, la Congresul USR, că partidul ‘a reușit să scoată neamurile din instituții’, însă cei de la PSD, reveniți la guvernare, ‘își aduc înapoi cumetriile’.
Buzoianu, care conduce una dintre cele trei echipe care au prezentat o listă de candidați pentru Biroul Național al USR, a făcut referire la directorul de la Apele Române, pe care l-a demis.
‘Pentru cine nu știe, am dat afară directorul de la Apele Române acum câteva luni de zile și, fix în ziua în care trebuia să plece fiind demis, a zăcut la pat. Patru luni bolnav de multe boli. (…) Practic, singurul lucru de care a suferit a fost frică. Cum s-a întors PSD-ul, cum brusc s-a făcut din nou sănătos, este iar înapoi la minister. (…) Pe scurt, noi am scos neamurile din instituții, ei și-au adus și-și aduc acum înapoi cumetriile. Noi am trimis controale acolo unde se fură, ei au trimis controale acolo unde oamenii i-au dat în vileag. Noi am pus oameni pe concursuri reale, ei își pun oameni pe telefoane. Asta este restaurația PSD-istă. Practic, corupții și incompetenții pe care noi i-am dat afară pe ușă se întorc pe geam cu trandafirii în suflet’, a afirmat Diana Buzoianu, la Congresul USR de la Timișoara.
Potrivit acesteia, ‘PSD a mințit ani de zile românii ca să poată să obțină voturi’.
‘Am venit să scoatem sinecurile PSD-iste, da, din instituții. Pentru că voiam să punem oameni, experți acolo pentru care pălăria nu este prea mare. Șase luni, șase luni v-ați smiorcăit într-una. ‘Vai, dacă doar am fi noi la guvernare, vai, ar curge laptele și mierea dacă doar am fi noi la guvernare’. Ei, și acum sunteți la guvernare. Și curg doar scuze. Nu suntem toți la fel. PSD a mințit ani de zile românii ca să poată să obțină voturi că toți politicienii fură, că toți manipulăm, că toți facem promisiuni și după aia uităm de ele în momentul în care intrăm în funcții. Și ce să vedeți? USR a demonstrat că se poate să fie oameni politici care să livreze corect și care să trateze funcțiile ca pe onoare. Am dat sinecurile afară din instituții atunci când și-au făcut treaba. Am atras fonduri europene cât alții în ani de zile’, a adăugat Buzoianu.
Fostul ministru a transmis că USR va merge în toate județele din țară pentru a discuta cu românii.
‘Opoziție înseamnă că noi vom merge în toată țara, înseamnă că noi vom merge în toate județele, înseamnă că vom vorbi cu sute de mii de români. Și, în 2028, când nu vor mai avea cum să fugă de alegeri, nu vor mai avea cum să fugă de votul românilor, vom câștiga. Și vom câștiga nu pentru USR, vom câștiga pentru români’, a susținut Buzoianu.


