Spaniolul Pedro Acosta, de la KTM, a câștigat sâmbătă o cursă de sprint palpitantă în cadrul Marelui Premiu al Malaeziei, pe circuitul internațional Sepang, în timp ce Marc Marquez, de la Ducati, a terminat pe locul al doilea, profitând de retragerea rivalului său la titlul MotoGP, Jorge Martin (Aprilia), scrie EFE.
Alex Marquez, de la Gresini Racing, care a plecat din pole position, a ieșit în decor în timp ce se afla la conducere, în turul al treilea. Pilotul echipei Trackhouse, Ai Ogura, care a condus cea mai mare parte a sprintului de 10 tururi, a pierdut teren spre final și a încheiat pe locul al patrulea, în spatele lui Marco Bezzecchi (Aprilia).
Ploaia a amenințat să strice spectacolul la Sepang, însă liderii cursei au trecut linia de sosire a sprintului de 10 tururi chiar înainte de averse.
”De obicei, în condiții mixte, nu mă descurc prea bine. Dar, oricum, astăzi a fost ziua în care trebuia să încerc”, a declarat Acosta după a doua sa victorie într-o cursă de sprint din acest sezon.
Martin s-a retras din cauza unor dureri persistente la încheietura mâinii, care i-au îngreunat revenirea după o fractură; pilotul spaniol a recunoscut că șansele sale la titlu sunt ”deja pierdute”.
Podiumul de la sprint i-a permis campionului en-titre, Marc Marquez, să-și mărească avansul față de Martin la 19 puncte, pilotul lui Ducati având șansa de a-și consolida și mai mult avantajul în cursa de duminică.
Italianul Bezzecchi este al treilea în clasamentul general, la 52 de puncte în spatele lui Marc Marquez.
După această etapă din Malaezia, în sezonul de MotoGP mai rămân de disputat doar 3 mari premii: Qatar, Portugalia și Valencia.


