in ,

Consolidarea şi reabilitarea Muzeului Naţional „George Enescu“, într-o nouă etapă

Consolidarea şi reabilitarea Muzeului Naţional „George Enescu“, într-o nouă etapă

Reabilitarea şi consolidarea Muzeului Naţional „George Enescu” intră într-o nouă etapă, odată cu semnarea contractului pentru proiectare şi continuarea lucrărilor la Palatul Cantacuzino, Casa Memorială şi Anexă. Acest proiect este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului – UMP, anunţă Ministerul Culturii.

Contractul pentru serviciile de proiectare, execuţia restului de lucrări şi asistenţa tehnică din partea proiectantului aferente obiectivului „Muzeul Naţional «George Enescu» – Palatul «Cantacuzino», Casa Memorială şi Anexa” a fost semnat în 22 iunie.

Semnarea contractului este ultima etapă a procedurii de achiziţie publică demarate la finalul anului trecut, în urma căreia comisia de evaluare a desemnat câştigătoare oferta prezentată de asocierea formată din Aedificia Carpaţi SA (lider de asociere), Remon Proiect SRL şi Profesional Construct Proiectare SRL. 

Valoarea contractului este de 10.480.629,97 euro fără TVA, durata acestuia fiind de 42 de luni, dintre care 6 luni pentru proiectare şi 36 de luni pentru execuţia lucrărilor, calculate de la data înscrisă în ordinul administrativ de începere a serviciilor. Aceste termene nu includ perioada necesară obţinerii avizelor şi acordurilor, perioada necesară obţinerii autorizaţiei de construire şi perioada de asigurare a asistenţei tehnice pe perioada de garanţie a lucrărilor, precizează Ministerul Culturii. 

Investiţia de la Muzeul Naţional “George Enescu”  este inclusă în Proiectul F/P 1562 (2006) privind reabilitarea monumentelor istorice din România, finanţat printr-un acord-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE). Proiectul este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului – UMP. 

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Zeci de percheziţii în Bihor, în cazul unei reţele acuzate că a exploatat, în ultimii şase ani, sute de persoane vulnerabile sau bolnave psihic, sub paravanul unei asociaţii umanitare/ Decedaţii, îngropaţi ilegal/ Prejudiciul, peste 13 milioane de lei

Cupa Mondială 2026: Zi liberă în Paraguay, după calificarea echipei în optimi

Cupa Mondială 2026: Zi liberă în Paraguay, după calificarea echipei în optimi