Cazino Music Festival, un nou festival internațional de muzică, va avea loc la Cazinoul din Constanța în perioada 12 septembrie – 22 noiembrie, pe parcursul a 11 weekenduri, sub direcția artistică a lui Ioan Holender, au anunțat luni organizatorii.
Festivalul oferă publicului reprezentanții distincte, definite de genul muzical, repertoriul și personalitatea artiștilor invitați.
‘Cazinoul din Constanța inaugurează Cazino Music Festival, un nou festival internațional de muzică ce va avea loc în perioada 12 septembrie – 22 noiembrie 2026, marcând începutul unei noi tradiții culturale într-unul dintre cele mai emblematice monumente Art Nouveau din Europa. Conceptul artistic al Cazino Music Festival pornește de la întâlnirea dintre excelența muzicală internațională, patrimoniul Cazinoului și diversitatea publicului contemporan. Publicul din România trebuie să poată întâlni, la Constanța, artiști pe care îi ascultă de obicei în săli de concert din Viena, Berlin, Milano sau alte mari centre culturale europene. Sub direcția artistică a lui Ioan Holender, festivalul se desfășoară pe parcursul a 11 weekenduri, fiecare cu o propunere artistică distinctă, definită de genul muzical, repertoriul și personalitatea artiștilor invitați’, se arată în comunicatul transmis de Cazinoul Constanța.
Festivalul debutează cu Janoska Ensemble, într-un weekend dedicat ideii de ‘Virtuozitate fără granițe’, și continuă cu I Solisti Veneti, sub semnul ‘Rafinamentului Barocului italian’.
Urmează Liviu Holender & Adriana Gonzalez, cu ‘De la Mozart la Broadway’, CrossNova, într-un dialog între ‘Tradiție și inovație’, Romana Amerling & The Henry Love Group, cu ‘Atmosfera Vienei și Parisului interbelic’, și Hugo Wolf Quartett, într-o explorare a ‘Tradițiilor în dialog’.
Eddie Luis 5 propune ‘O călătorie în jurul lumii prin muzică’, Druml Sisters (Ania & Sophie Druml) aduc tema ‘Două surori, un singur limbaj muzical’, iar Arcadia Quartet reprezintă ‘Excelența muzicii de cameră românești’.
Ultimele două weekenduri sunt dedicate artei lirice: Adela Zaharia, cu ‘O voce de referință a operei contemporane’ și Ionuț Pascu, cu ‘Marile roluri ale baritonului verdian’.
‘Privite împreună, aceste întâlniri construiesc un parcurs muzical amplu, care traversează epoci, stiluri și forme de expresie – de la baroc și repertoriul clasic până la muzica secolului XX, jazz, musical și repertoriul liric’, se mai menționează în comunicat.
Conform organizatorilor, pentru Cazinoul din Constanța alegerea programului este inseparabilă de standardul pe care clădirea îl impune.
‘Prestigiul Cazinoului nu poate fi întreținut numai de arhitectura sa și de propria istorie. Și nu orice eveniment devine important pentru că se desfășoară într-o clădire importantă. Uneori se întâmplă exact invers: ceea ce alegem să așezăm într-un asemenea spațiu spune cât de mult îl respectăm’, menționează directorul general al Cazinoului din Constanța, Anamaria Mișa.
Prezența lui Ioan Holender în calitate de director artistic oferă festivalului o direcție construită după standardele marilor scene europene. Experiența sa, acumulată în decenii dedicate managementului cultural și promovării excelenței muzicale, definește identitatea unui eveniment care își propune încă de la început un profil internațional.
Cazino Music Festival nu pornește însă de la ideea că publicul trebuie să fie deja familiarizat cu muzica pe care o va asculta. Programul este construit astfel încât să poată fi descoperit și de cei care vin pentru prima dată la un concert de muzică clasică.
‘Muzica nu trebuie să fie întâmpinată cu prejudecata că trebuie mai întâi să o cunoști ca să te poți bucura de ea. Poți veni fără să știi. Dar trebuie să vii deschis și să ai curiozitatea de a rămâne. Dacă spectatorul va spune ‘Vreau să vin din nou’, atunci am reușit’, susține Ioan Holender.
Biletele pentru concertele din cadrul festivalului sunt disponibile la casieria Cazinoului din Constanța, la automatele de bilete amplasate pe faleza Cazinoului, precum și online, pe site-ul oficial al Cazinoului.
Cazino Music Festival este organizat de Cazinoul Constanța, în parteneriat cu Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia – Constanța.


