Garda de Coastă a informat, joi, că imobilul din Limanu în curtea căruia un băiat de nouă ani a murit, după ce a fost prins sub capacul unei canalizări, aparține instituției, dar nu a mai fost utilizat din 2001, iar accesul în incintă este restricționat.
Conform sursei menționate, imobilul respectiv figurează în evidențe din anul 1975, aflându-se în prezent în domeniul privat al statului și în administrarea Gărzii de Coastă.
‘În urma procesului de reorganizare a structurilor Poliției de Frontieră, desfășurat în anul 2001, imobilul nu a mai fost utilizat, întrucât nu a mai prezentat utilitate operativă sau administrativă pentru instituție. Anterior, acesta s-a aflat în folosința trupelor de grăniceri, funcționând ca pichet de grăniceri. Începând cu anul 2020, au fost demarate procedurile de disponibilizare a imobilului, acesta aflându-se și în prezent în această situație’, a transmis Garda de Coastă.
Reprezentanții instituției au mai spus că imobilul este împrejmuit cu gard realizat din elemente prefabricate din beton armat, accesul în incintă fiind restricționat.
‘Referitor la circumstanțele producerii accidentului, precizăm că acestea fac obiectul cercetărilor desfășurate de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța’, a precizat Garda de Coastă.
Miercuri după-amiază, un băiat de nouă ani a murit după ce a fost prins sub capacul unei canalizări în timp ce se juca în curtea unui imobil din localitatea Limanu, a informat IPJ Constanța.
Echipajul medical deplasat la fața locului nu a putut face nimic pentru salvarea copilului, fiind constatat decesul acestuia.
Cercetările în acest caz sunt în derulare, polițiștii deschizând un dosar penal pentru ucidere din culpă.

