PACE – Întâi România va susține orice Guvern politic care vine cu un plan de redresare a României și prima nominalizare de premier politic, a anunțat, joi, liderul acestui grup parlamentar, Nadia Cerva, după consultările de la Cotroceni.
‘I-am transmis președintelui că vom susține un Guvern care nu are linii roșii, un Guvern care nu vine cu condiționări și un Guvern care, după câteva luni, aproape un an de experiență, va redresa țara de pe drumul pe care l-a dus Guvernul Bolojan. A recunoscut și președintele, i-am transmis și noi că poziția cetățenilor români, a tuturor categoriilor socio-profesionale, după un an de dezastru de guvernare Bolojan, este în sensul că trebuie neapărat să avem un Guvern. (…) Vom susține orice Guvern politic care vine cu un plan de redresare a României’, a afirmat Cerva.
Ea a precizat că rugămintea a fost ca președintele să facă în această seară, cel târziu vineri, o nominalizare de premier. ‘Am avut promisiunea că în această seară o să iasă cu o declarație și este posibil să iasă în această seară și cu o nominalizare, dacă nu, mâine cel târziu’, a adăugat Nadia Cerva.
Potrivit acestuia, grupul PACE – Întâi România va vota și va susține prima nominalizare dacă este politică.
‘Noi vom vota și vom susține, așa cum v-am spus, prima nominalizare dacă ea este politică. Nu mai vrem Guverne și experimente cu premieri tehnocrați pentru că s-a demonstrat că în România acest stil de guvernare nu merge și atunci așteptăm ca în seara asta sau mâine să fie făcută prima nominalizare’, a adăugat Cerva.
Citeşte şi:
VIDEO LIVE UPDATE Președintele Nicușor Dan discută cu partidele parlamentare pentru desemnarea candidatului de premier
Consultări președinte – partide în vederea desemnării premierului (cronologie)


