Secretarul general al ONU a cerut miercuri la COP31 din Turcia ”dispariția” combustibililor fosili, ”la fel ca dinozaurii”, și a îndemnat oamenii să-și deschidă ochii cu privire la grupurile de lobby care protejează acești carburanți, în timpul unei sesiuni a summitului internațional privind clima, dedicată șefilor de stat, de la care însă mulți lideri politici au absentat, informează AFP.
”Adevărul crud este că criza climatică ne depășește”, a recunoscut Antonio Guterres, care a participat pentru ultima dată la o conferință COP și care a făcut din acțiunea climatică o prioritate a mandatului său, înainte să abordeze principala cauză a schimbărilor climatice.
”La fel ca dinozaurii, combustibilii fosili trebuie să dispară. Însă acest lucru nu se va întâmpla de la sine”, mai ales din cauza grupurilor de lobby, ”a căror strategie este simplă: denaturarea științei, amânarea deciziilor, amânarea acțiunilor și evitarea asumării responsabilității”, a adăugat el.
Natura ”plătește un preț greu din cauza conflictelor armate”, a declarat președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a cărui țară găzduiește evenimentul împreună cu Australia, luând cuvântul la scurt timp după Antonio Guterres.
Șefii de stat și de guvern se reunesc miercuri și joi în Antalya pentru a participa la conferința anuală a Națiunilor Unite privind clima (COP), la finalul unui an în care schimbările climatice au lovit din nou cu mare putere planeta noastră – de la inundații mortale în Nepal și până la valuri de căldură extremă în Europa.
”Brazilia s-a întors”
De la aceeași tribună, președintele brazilian Lula da Silva a denunțat faptul că schimbările climatice ”au dispărut din discursurile și documentele” liderilor mondiali, în favoarea ”armelor” și a ”taxelor vamale” în structuri precum G7 și G20.
La două săptămâni după realegerea sa surprinzătoare în funcția de președinte, Luiz Inacio Lula da Silva a afirmat că ”Brazilia s-a întors pentru a apăra continuitatea unei planete sănătoase” și le-a îndemnat pe țările bogate, ”care se dezvoltă în detrimentul planetei”, să ”respecte angajamentele lor financiare” față de țările vulnerabile.
Prim-ministrul britanic Andy Burnham – singurul reprezentant al țărilor din G7 -, președintele iranian Masoud Pezeshkian și ministrul saudit al Energiei – Abdulaziz bin Salman – sunt așteptați să se exprime de la aceeași tribună în cadrul acestui eveniment planetar care reunește în fiecare aproape 200 de state.
Însă marii absenți sunt cei care au stârnit totuși cele mai multe comentarii din partea observatorilor și a ONG-urilor, înainte de această etapă esențială a conferințelor climatice.
”Mă tem că Ursula von der Leyen (președinta Comisiei Europene – n.red.) s-ar putea trezi singură pe scenă”, a reacționat Chiara Martinelli, directoare pentru Europa în cadrul Climate Action Network, o organizație care reunește numeroase ONG-uri de mediu, referindu-se la absența notabilă a liderilor politici din Franța, Germania și Italia.
Ceremoniile dedicate Armistițiului din Primul Război Mondial și un summit al șefilor de stat și de guvern care va avea loc joi în Irlanda, la care vor participa și alți lideri europeni, explică absența președintelui Emmanuel Macron de la COP31 din Antalya, a precizat Guvernul de la Paris.
”Așteptările nu sunt neapărat ridicate” la această COP31, a încercat să justifice marți, de la Bruxelles, comisarul european pentru Climă, Wokpe Hoekstra, în contextul în care criza energetică a făcut ca mizele de mediu să treacă în plan secund.
Dependențe
Absent este și președintele Donald Trump, care a retras Statele Unite din Acordul de la Paris din 2015 și care nu a trimis o delegație americană după realegerea sa în funcția de președinte. China va fi reprezentată de vicepreședintele Han Zheng. Aceste două țări reprezintă cele mai mari economii ale lumii și cei mai mari emițători de gaze care încălzesc planeta.
Aproape 200 de țări și-au luat angajamentul la COP28 de la Dubai din 2023 să înceapă tranziția spre economii fără combustibili fosili. Însă subiectul stagnează de atunci, iar orice mențiune despre petrol, cărbune sau gaze naturale se lovește de opoziția țărilor producătoare. Or, creșterea prețurilor la energie în întreaga lume, cauzată de războiul din Orientul Mijlociu, arată amploarea acestor dependențe.
”Numai în ultimul trimestru, cele mai mari nouă companii petroliere au obținut profituri de 95 de miliarde de dolari”, a declarat miercuri secretarul general al ONU, care a cerut ”taxarea acestor profituri și utilizarea acestor resurse pentru a ajuta țările vulnerabile să se dezvolte”.
Pe aceeași scenă din Antalya, președintele Erdogan a insistat, de asemenea, asupra nevoii de a se ține cont de ”nevoile diferite de dezvoltare ale țărilor” în ceea ce privește tranziția energetică.


