Un tribunal din Seul l-a condamnat luni pe un fost ministru al justiției la 25 de ani de închisoare pentru rolul avut în criza legii marțiale în 2024, transmite AFP.
Park Sung-jae a fost condamnat la 25 de ani de detenție în primă instanță pentru implicarea sa într-o ‘insurecție’, a relatat agenția sud-coreeană Yonhap.
Un decret emis de fostul președinte al țării, Yoon Suk-yeol, a suspendat pentru scurt timp puterea civilă și a aruncat Coreea de Sud într-o incertitudine politică totală pe 3 decembrie 2024. Parlamentarii opoziției s-au mobilizat și au anulat decretul prezidențial prin vot.
Ulterior, Yoon a fost condamnat și se află în detenție în așteptarea rezultatului apelului său împotriva condamnării pe viață.
Yoon a mai fost condamnat pe 12 iunie la 30 de ani de închisoare pentru trimiterea de drone în Coreea de Nord pentru a provoca Phenianul și a crea un pretext pentru impunerea legii marțiale în decembrie 2024.
Potrivit procurorilor, Park a convocat o reuniune a responsabililor Ministerului Justiției în primele ore ale legii marțiale și a verificat capacitatea închisorilor pentru cazul arestării unor personalități antiguvernamentale.
În calitate de ministru al justiției, el ‘a ordonat cooperarea cu comandamentul legii marțiale’, a relatat Yonhap, citând din verdict.
Parchetul ceruse o pedeapsă de 20 de ani de închisoare împotriva lui Park, afirmând că acesta ‘a redus legea la un instrument de insurecție prin abuzul său de putere și a adus atingere statului de drept’. Potrivit procurorilor, fostul ministru nu a demonstrat niciun regret.


