in ,

Covasna: Figurină veche de peste 6.000 de ani, descoperită de arheologi la Păuleni-Ciuc

Covasna: Figurină veche de peste 6.000 de ani, descoperită de arheologi la Păuleni-Ciuc

O figurină din lut reprezentând o siluetă feminină, care, potrivit specialiștilor, ar avea o vechime de circa 6.000 de ani, a fost descoperită recent în situl ‘Dâmbul Cetății’ din localitatea harghiteană Păuleni-Ciuc, au anunțat reprezentanții Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe.

Potrivit sursei citate, obiectul aparține culturii Cucuteni (4500-4050 î. Hr.) și a fost găsit odată cu reluarea săpăturilor în acest sit.

‘Campania arheologică din 2026 de la Păuleni-Ciuc ‘Dâmbul Cetății’ a început cu o descoperire din prima zi. Colegii noștri arheologi au reluat săpăturile în situl de pe Dâmbul Cetății, iar prima descoperire din acest an este o mică statuetă antropomorfă (idol feminin), din Eneolitic, aparținând culturii Cucuteni (4500-4050 î.Hr.). Modelată din două bucăți de lut lipite, statueta a fost apoi arsă. Condițiile de mediu au făcut ca aceasta să se crape în zona lipiturii. Datorită artei modelării obiectelor din lut, cucutenienii sunt cunoscuți drept cei mai iscusiți meșteri ai Europei eneolitice’ se arată într-o postare pe pagina de Facebook a muzeului.

Conform sursei citate, primele informații despre acest sit datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar primele săpături arheologice au fost efectuate în a doua jumătate a secolului al XX-lea de arheologul Szekely Zoltan.

Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni desfășoară cercetări arheologice în acest sit din anul 1999, iar în urma acestora au fost scoase la lumină vestigii aparținând mai multor culturi preistorice, printre care Cucuteni-Ariușd-Tripolie, Bodrogkeresztur, Coțofeni, Costișa și Wietenberg, datate între mileniile al V-lea și al II-lea î.Hr.

‘Acesta este unul dintre cele mai importante și complexe situri arheologice din Transilvania. Săpăturile sistematice realizate de-a lungul deceniilor au scos la iveală locuințe, unelte, arme, obiecte de cult și o cantitate impresionantă de ceramică pictată, oferind istoricilor detalii prețioase despre comunitățile preistorice din zona depresionară a Ciucului’, precizează reprezentanții muzeului.

Cercetările de la Păuleni-Ciuc sunt finanțate de Ministerul Culturii, prin Programul național de finanțare a cercetării arheologice sistematice.

O altă descoperire arheologică importantă a fost făcută anul acesta în apropierea municipiului Sfântu Gheorghe, unde cercetările preventive pentru extinderea infrastructurii edilitare au dus la găsirea unei statuete din lut veche de peste 7.500 de ani.

Arheologul Dan-Lucian Buzea a precizat că săpăturile au scos la iveală urmele unei așezări neolitice datate între anii 5800 și 5500 î.Hr., aparținând culturii Starcevo-Criș, una dintre cele mai vechi culturi agricole din sud-estul Europei, iar într-o locuință veche de peste șapte milenii, printre fragmente de vase, urme de lut ars și cărbune, arheologii au găsit și o mică statuetă feminină, de aproximativ 6 centimetri. Aceasta ar fi putut avea un rol ritualic, fiind folosită ca ofrandă, amuletă sau obiect legat de fertilitate ori protecția locuinței.

‘Este o statuetă modelată din lut, o statuetă, să spunem așa, tip coloană, foarte interesantă, cu trăsături, cu ochi reliefați, cu moț, cu un pic de coafură relevată prin niște mici incizii în zona podoabei capilare, cu brațe stilizate, sâni, deci o piesă deosebit de importantă și unică în felul ei, pentru că nu mai sunt multe piese de acest gen’, a declarat, pentru AGERPRES, arheologul Dan Buzea.

Specialiștii Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe au demarat procedurile pentru clasarea statuetei în categoria Tezaur.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Brașov: Reperul pentru dezvoltarea turistică a orașului până în 2034 este Viena – strategie a OMD local

Brașov: Reperul pentru dezvoltarea turistică a orașului până în 2034 este Viena – strategie a OMD local