O eventuală suspendare a activității ROMATSA ar atrage o izolare geopolitică, au apreciat membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) în ședința de luni și au solicitat autorităților publice competente să găsească soluții.
‘O posibilă suspendare a activității ROMATSA ar genera o vulnerabilitate sistemică majoră la adresa securității naționale, determinând degradarea imediată a supravegherii spațiului aerian integrat și perturbarea misiunilor tactice sau logistice ale NATO pe Flancul Estic. Decizia Curții de Apel nu este definitivă sau executorie’, arată un comunicat al Administrației Prezidențiale transmis la finalul ședinței CSAT de luni.
Acest blocaj operațional, arată sursa citată, ar atrage o izolare geopolitică prin forțarea rerutării coridoarelor de tranzit europene, critice în contextul conflictelor din Vecinătatea Estică, erodând sever credibilitatea României de furnizor de securitate regională în raport cu EUROCONTROL.
‘În plan intern, blocajul managementului traficului aerian ar afecta infrastructura de transport comercial, cargo și de urgență, provocând prejudicii economice asimetrice și blocarea lanțurilor strategice de aprovizionare. În acest sens, membrii Consiliului au hotărât ca Guvernul României, prin autoritățile publice cu competențe în domeniu, să ia măsurile necesare pentru identificarea soluțiilor privind continuarea serviciilor de navigație aeriană și securitate a spațiului aerian’, precizează Administrația Prezidențială.
În luna februarie 2026, Curtea de Apel București a decis suspendarea pentru 30 de zile a Certificatului prin care ROMATSA este furnizor de servicii de navigație aeriană, ca urmare a unui proces intentat de doisprezece controlori de trafic aerian care acuză compania de discriminare la angajare.
Citeşte şi:
CSAT: Summitul NATO de la Ankara – o ocazie de a aminti aliaților situația din regiunea Mării Negre
Ședința CSAT s-a încheiat
A început ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării
* CSAT pe tema Summitului NATO de la Ankara sau misiunile în afara țării pentru 2027 (29 iunie)


