Există mai multe tipuri de râs. Oamenii pot râde în hohote la o glumă. Pot chicoti nervos într-o situație incomodă. Pot râde ușor, amuzați. Pot râde pe sub mustață pentru a-și exprima disprețul – în special personajele negative din filme, informează luni Reuters.
Dar, deși râsul pare a fi o trăsătură exclusiv umană, nu este așa. Și cele mai apropiate rude ale noastre din punct de vedere evolutiv au capacitatea de a râde. Cercetătorii au comparat râsul la oameni cu cel al mai multor maimuțe antropoide – cimpanzei, bonobo, gorile și urangutani. Ei au identificat asemănări între specii în ceea ce privește această vocalizare, precum și caracteristici specifice doar oamenilor.
Râsul, la fiecare dintre speciile studiate, a respectat un model ritmic regulat, cu intervale uniform distribuite între sunete succesive. Deoarece acest model de râs era comun atât oamenilor, cât și celorlalte specii, potrivit cercetătorilor, este posibil ca râsul să fi existat la ultimul strămoș comun, despre care se crede că a trăit în urmă cu aproximativ 15 milioane de ani în Africa de Est sau Centrală.
‘Râsul oamenilor împărtășește aceleași origini evolutive de bază cu râsul maimuțelor antropoide, dar diferă de acesta în câteva aspecte importante’, a declarat Chiara De Gregorio, specialistă în primatologie și cercetătoare la Universitatea Warwick din Anglia, principala autoare a studiului publicat în revista Communications Biology.
‘Râsul uman este mai rapid, mai variat și mai sensibil la contextul social decât râsul maimuțelor antropoide. Cimpanzeii și bonobo sunt, într-adevăr, cele mai apropiate rude ale noastre, iar râsul lor este, în general, mai asemănător cu al nostru decât cel al gorilelor sau al urangutanilor. Totuși, râsul uman iese în evidență prin gradul său de complexitate și flexibilitate ritmică’, a declarat Chiara De Gregorio.
Linia evolutivă umană s-a desprins de linia care a dus la apariția cimpanzeilor și a maimuțelor bonobo în urmă cu aproximativ 7 milioane de ani.
Oamenii de știință au analizat înregistrări cu râsete provenite de la patru cimpanzei, trei bonobo, două gorile, patru urangutani și patru oameni, măsurând intervalul de timp dintre fiecare explozie de sunet dintr-un total de 140 de secvențe de râsete. Înregistrările cu maimuțele antropoide au fost realizate în perimetrele lor amenajate în grădini zoologice din Germania și Malaezia, în timp ce maimuțele erau angajate în diverse jocuri între ele sau erau gâdilate ușor de către îngrijitorii lor umani, cu care erau familiarizate.
S-a descoperit că oamenii își modifică viteza râsului în funcție de situație.
‘Studiul nostru arată că râsul s-a modificat treptat de-a lungul evoluției maimuțelor antropoide și a oamenilor’, a declarat Chiara De Gregorio.
‘O diferență uimitoare este aceea că oamenii par a fi capabili să modifice structura temporală a râsului în funcție de context. În studiul nostru, am găsit puține dovezi că maimuțele antropoide ar putea să modifice structura ritmică a râsului lor în diverse situații în același mod în care procedează oamenii, deși cercetări viitoare ar putea dezvălui forme mai subtile ale unei astfel de variații’, a adăugat ea.
Cercetătorii au spus că descoperirile lor ar putea avea implicații asupra înțelegerii originilor vorbirii umane.
‘Prin studierea râsului la rudele noastre cele mai apropiate, putem să înțelegem mai bine nu doar de unde provine limbajul, ci și fundamentele sociale și emoționale care ne definesc ca oameni’, a precizat Chiara De Gregorio.
‘Creșterea evolutivă a flexibilității ritmice pe care am observat-o sugerează că strămoșii noștri ar fi putut avea deja un control vocal mai sofisticat decât maimuțele antropoide moderne, ceea ce reprezintă o importantă piatră de hotar către vorbire și limbaj. Nu știm nici acum în mod exact cum comunicau strămoșii noștri, dar avem de acum o imagine mult mai clară despre cum ar fi putut ei să râdă’, a adăugat coordonatoarea studiului.
Așadar, ce este râsul mai exact?
‘Râsul este o vocalizare ritmică asociată de obicei cu interacțiuni sociale pozitive, precum joaca, la animale non-umane’, a declarat Chiara De Gregorio.
‘Se crede că râsul a evoluat ca un semnal social care contribuie la menținerea interacțiunilor pozitive și la întărirea legăturilor sociale. În timpul jocului, el comunică faptul că acele acțiuni sunt prietenoase, mai degrabă decât agresive, ajutându-i pe indivizi să se angajeze în interacțiuni mai dure și mai agitate, fără neînțelegeri. La oameni, râsul a dobândit numeroase funcții sociale suplimentare, însă originile sale se află probabil în secvențele de joacă’, a explicat Chiara De Gregorio.
Și alte animale, pe lângă maimuțele antropoide, prezintă comportamente înrudite cu râsul.
‘Dacă și alte animale ‘râd’ cu adevărat reprezintă o chestiune care depinde de cât de strict definim râsul. Multe mamifere manifestă semnale de joacă, ce par să îndeplinească funcții similare. Câinii, de exemplu, afișează o ‘expresie facială caracteristică jocului’ și emit o vocalizare specifică jocului, asemănătoare unui ‘gâfâit’, în timpul jocului social. Aceste semnale ajută la comunicarea intențiilor ludice și indică faptul că acele interacțiuni sunt non-agresive. Vocalizări similare asociate jocului au fost descrise la mai multe alte mamifere’, a adăugat autoarea principală a studiului.
