Clubul Sportiv Municipal Constanța a anunțat, într-un comunicat remis AGERPRES, că suspendarea antrenoarei Camelia Voinea de către Federația Română de Gimnastică ”este un abuz grosolan”.
”Clubul Sportiv Municipal Constanța a luat act de Hotărârea Comitetului Executiv nr. 26 din 15.05.2026 prin care s-a dispus suspendarea campioanei noastre, Camelia Voinea, ‘de la toate acțiunile organizate de FRG, până la soluționarea cercetărilor ce se vor efectua în cauză de către autoritățile competente’. Clubul condamnă cu fermitate această hotărâre pe care o consideră un abuz de drept fără precedent, luată cu o iresponsabilitate ce poate avea implicații catastrofale asupra gimnasticii românești în competițiile naționale și internaționale”, se arată în comunicatul clubului la care este angajată Camelia Voinea.
”Sub paravanul unei ‘măsuri temporare cu caracter preventiv’, FRG a ales să încalce dreptul la muncă și să ignore orice drept la apărare. Deși s-a invocat ipocrit ‘prezumția de nevinovăție’, în realitate, doamna Camelia Voinea este suspendată din activitate, fără a exista o hotărâre emisă de către o Comisie Disciplinară. Asta deși, timp de aproape jumătate de an, aceasta este învestită, culmea, tot de către același CEx. Este de o gravitate extremă faptul că destinul acestei campioane a gimnasticii românești a fost tranșat în birourile FRG, fără ca ea să fie ascultată și fără ca o procedură disciplinară să fie dusă la capăt”, transmite CSM Constanța.
Clubul critică dur conducerea Federației, pe care o acuză că este ”foarte aproape să îngroape gimnastica românească”.
”După regretabila situație a gimnastei Ana-Maria Bărbosu, conducerea FRG este foarte aproape să îngroape gimnastica românească, întrucât suspendarea Cameliei Voinea este sinonimă cu punerea în pericol a performanței Sabrinei Voinea. Relația Camelia-Sabrina este arhicunoscută la toate nivelurile, astfel încât orice măsură luată împotriva antrenoarei și mamei sale condamnă sportiva de elită a României. Mai mult decât atât, decizia iresponsabilă a FRG se răsfrânge în mod direct asupra celorlalte eleve/sportive antrenate de către doamna Camelia Voinea, printre care o amintim pe Melisa Orazacai, proaspăt revenită în activitatea sportivă. Dacă cineva și-a dorit cu orice preț eliminarea Cameliei Voinea din gimnastica românească, acel/acea cineva este foarte posibil să obțină și eliminarea elevelor sale din competiții. Hotărârea Comitetului Executiv al FRG este o rușine pentru membrii săi și o pată de neșters pentru gimnastica românească. Membrii CEx care au votat pentru acest abuz ar trebui să-și asume responsabilitatea și să se retragă din funcție, întrucât devine clar faptul că scopul lor nu mai este acela de a apăra și susține gimnastica și valorile sale”, precizează comunicatul.
CSM Constanța anunță că ”va uza de toate pârghiile legale pentru a contesta această hotărâre nelegală și iresponsabilă și pentru a proteja drepturile antrenorilor și sportivilor săi”.
Federația Română de Gimnastică a suspendat-o pe antrenoarea Camelia Voinea și a anunțat că a sesizat autoritățile statului în urma acuzelor privind abuzuri verbale și fizice la adresa fiicei sale, gimnasta Sabrina Voinea.
‘Federația Română de Gimnastică apreciază că performanța sportivă trebuie susținută de un mediu bazat pe respect, echilibru, responsabilitate și protejarea sportivilor. În cadrul procedurii disciplinare aflate în desfășurare în cazul doamnei Camelia Voinea, Comisia de Disciplină a FRG a finalizat etapa analizei preliminare și a concluzionat că aspectele sesizate necesită o analiză judicioasă și specializată din partea autorităților competente ale statului. Ca urmare a propunerii Comisiei de Disciplină, Comitetul Executiv al FRG a aprobat sesizarea instituțiilor abilitate și suspendarea procedurii disciplinare până la soluționarea cercetării. Totodată, în cadrul măsurilor administrative provizorii dispuse pe durata procedurilor de analiză și cercetare, a fost decisă suspendarea temporară a doamnei Camelia Voinea de la toate activitățile desfășurate sub egida Federației Română de Gimnastică’, se arată într-un comunicat de presă publicat, vineri, pe pagina oficială de Facebook.
Federația și-a reafirmat respectarea principiului prezumției de nevinovăție până la finalizarea procedurilor judiciare și susține necesitatea unei analize echitabile și obiective: ‘Considerăm că astfel de situații trebuie abordate cu responsabilitate și echilibru, fără concluzii publice pripite, dar și fără ignorarea unor probleme care pot afecta siguranța și bunăstarea sportivilor. Dincolo de analiza unor eventuale responsabilități individuale, este important să existe și o reflecție serioasă asupra mecanismelor și practicilor care, în timp, pot deveni vulnerabilități ale sistemului sportiv’.
De asemenea, FRG a subliniat că sportul de performanță nu poate funcționa ‘într-un climat bazat pe frică, umilință sau presiune dusă dincolo de limite’.
‘Este necesară consolidarea mecanismelor de conștientizare, prevenție, protecție și intervenție, în acord cu standardele internaționale privind safeguarding-ul în sport. Sportul de performanță nu poate funcționa într-un climat bazat pe frică, umilință sau presiune dusă dincolo de limite. Performanța înseamnă disciplină și exigență, dar și respect, responsabilitate și grijă față de oameni. Federația Română de Gimnastică recomandă ca acest moment să fie tratat cu maturitate și obiectivitate , putând reprezenta un pas important către consolidarea unor standarde moderne în gimnastica românească, atât în ceea ce privește performanța, cât și etica, cultura organizațională și protecția sportivilor’, se mai precizează în comunicatul FRG.
În toamna anului trecut, în mass-media au apărut imagini de la un antrenament în care Camelia Voinea o abuza pe fiica sa, gimnasta Sabrina Voinea, iar cazul a fost ulterior analizat de Comisia de Disciplină a FRG.


