Ceramica de Vlădești a primit recunoaștere în Râmnicu Vâlcea și este promovată în centrul orașului printr-un vas de mari dimensiuni ce a fost realizat respectând tradiția acestui meșteșug ancestral și unic, pe care autoritățile culturale vâlcene îl doresc chiar și în patrimoniul imaterial UNESCO.
Oala a fost pictată cu sprijinul elevilor de la Liceul de Arte ”Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea, în semn de omagiu adus unuia dintre cei mai reprezentativi olari ai județului, Dumitru Șchiopu, de la a cărei naștere s-au împlinit anul acesta 100 de ani.
”Și înainte exista această oală, însă era cu pictură modernă iar comitetul de organizare al acestui Centenar Dumitru Șchiopu a hotărât că trebuie să îi dăm o viață mult mai bună și anume să o înnobilăm cu motive unice ale ceramicii de Vlădești. Ea a fost pictată la sugestia comitetului de organizare, pusă în practică de domnul Gheorghe Dican, președintele filialei locale a Uniunii Artiștilor Plastici din România și realizată cu sprijinul elevilor Liceului de Artă din Râmnicu Vâlcea, care au respectat întocmai tradiția realizării ceramicii acesteia unice, ca un semn de recunoștință pentru tot ceea ce a însemnat și a făcut meșterul Dumitru Șchiopu pentru arta tradițională vâlceană”, a declarat, pentru AGERPRES, reprezentanta Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Vâlcea, Amalia Boari.

Pe oală, care a fost prezentată oficial publicului larg vineri, se regăsesc astfel principalele simboluri ale ceramicii de Vlădești, care se remarcă în special prin vasele de culoare albă cu puține motive decorative.
”În general, ceramica de Vlădești este un simbol de vechime. Aici avem motive decorative din ceramica dacică, ceea ce spune foarte mult și despre continuitatea până în zilele noastre a acestui meșteșug în locurile noastre. Cât privește simbolurile ornamentale, ele sunt la Vlădești în principal trei – soarele, care este reprezentat prin spirale închise cu puncte care sunt de origine dacică; apa, reprezentată printr-o linie vălurită între sinusurile căreia se află, de asemenea, puncte și aceasta ilustrează cu atât mai mult împreună motive dacice și cel de-al treilea element decorativ este brăduțul, care reprezintă pământul roditor. La acestea trebuie să mai adăugăm și al patrulea element, care este aerul sau văzduhul, care aici este reprezentat de angoba albă, care se mai întâlnește și la alte centre, dar nicăieri cu această transparență, dacă pot să spun așa, cu această irizare luminoasă pe care o are la centrul Vlădești”, a explicat profesorul Ioan Șt. Lazăr, printre altele și un cunoscut etnolog vâlcean.
Autoritățile culturale județene au precizat că urmează să monteze la baza acestei oale și o plăcuță cu informații despre aceste simboluri, astfel ca publicul interesat să poată să descopere și să înțeleagă mai bine acest meșteșug tradițional.

”Acestei oale i se vor adăuga și anumite elemente de recunoaștere a tot ceea ce se găsește pe ea, o plăcuță în care vor fi explicate simbolurile tocmai ca publicul să se bucure și să înțeleagă ceea ce este reprezentativ pentru arta populară vâlceană și pentru ceramica de Vlădești, care este o ceramică unică. Nu se găsește niciunde la noi în țară și poate acest centenar, această tradiție care este practicată de urmașii lui nenea Schiopu vor constitui premisele realizării, în viitor, a unui dosar similar cu ceea ce s-a întâmplat la Horezu, de includere a ceramicii de Vlădești în lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO. Este un deziderat care sigur, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, se va împlini”, a mai spus Amalia Boari.
Pe parcursul acestui weekend, cei care vor ajunge în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea vor avea însă ocazia să afle despre ceramica de Vlădești și simbolurile ei direct de la cei doi ceramiști care o mai practică în prezent, tezaurele umane vii Violeta și Eugen Pătru, fiica și ginerele olarului Dumitru Șchiopu.

Ei sunt printre cei peste 30 de creatori de artă populară din județ care participă anul acesta la ”Târgul meșterilor populari vâlceni”, eveniment ce este integrat complexului de manifestări culturale organizate zilele acestea în Râmnicu Vâlcea, pentru a sărbători prima atestare documentară a orașului într-un hrisov al lui Mircea cel Bătrân de la 20 mai 1388.

”Sunt prezenți doar o parte din meșterii noștri, care ne reprezintă cu drag în țară și în străinătate, dar sunt cei mai reprezentativi pentru meșteșugurile pe care le găsim în Vâlcea. Avem cusături, țesături, pictură de icoane pe sticlă și lemn, sculptură în lemn și bineînțeles ceramică. Sunt alături de noi și cinci tezaure umane vii și ne bucurăm că totuși ei nu ne părăsesc, să spunem așa. S-au lansat împreună cu noi și primirea titlului, să știți, că nu i-a făcut să fie comozi și să nu ni se alăture de fiecare dată când îi chemăm împreună la astfel de evenimente. Vreau să vă spun că au venit cu bucurie meșterii. Așteptau această întâlnire, mai ales că vremea nu a fost prea prielnică până acum și sperăm că cele trei zile în care vom sta împreună și vom aștepta publicul vâlcean, vor fi unele de bun augur și pentru ei și pentru iubitorii de artă populară și cultură tradițională”, a adăugat reprezentanta CJCPCT Vâlcea, organizatorul acestui târg.
* Sursa fotografiilor: (c) RAMONA DINCĂ / AGERPRES


