Reprezentativa Paraguayului a învins, sâmbătă, la Santa Clara, selecţionata Turciei, scor 1-0, în etapa a doua a grupei D de la Cupa Mondială.
Galarza a deschis scorul în secunda 65, acesta fiind cel mai rapid gol al Cupei Mondiale până în prezent.
Din minutul 45+3, Paraguay a jucat în inferioritate numerică, după ce Miguel Almiron a fost eliminat, deoarece şi-a ţinut mâna la gură într-o discuţie cu un adversar.
Turcia: Cakir – Muldur, Demiral, Bardakci (Kokcu – 86), Kadioglu (Elmali – 71) – Yuksek (Uzun – 60), Calhanoglu – Akgun (Gul – 60), Guler, Yildiz – Akturkoglu (Yilmaz – 46). Selecţioner: Vincenzo Montella
Paraguay: Gill – Caceres (Maidana – 81), G. Gomez (Velazquez – 67), Alderete, Alonso – D. Gomez, Cubas, Galarza, Almiron – Pitta (Bobadilla – 46), Enciso. Selecţioner:
Pe stadionul Levi’s din Santa Clara, SUA, arbitrul meciului a fost Ivan Barton din El Salvador.
În primul meci al grupei D, SUA a învins Australia, scor 2-0, şi este deja calificată în 16-imi.
În clasament, SUA are 6 puncte, Australia şi Paraguay câte 3, iar Turcia nu are niciun punct.
În ultima etapă a grupei D, la 26 iunie, de la ora 05.00, se dispută meciurile Paraguay – Australia şi Turcia – SUA.



