in

Cupa Mondială 2026: Selecţionerul Capului Verde – „Suntem o ţară mică, dar am demonstrat că nimic nu este imposibil”

Cupa Mondială 2026: Selecţionerul Capului Verde – „Suntem o ţară mică, dar am demonstrat că nimic nu este imposibil”

„Am demonstrat că nimic nu este imposibil”, a reacţionat selecţionerul Capului Verde, Pedro Leitão Brito (Bubista), după ce arhipelagul african cu 500.000 de locuitori s-a calificat în 16-imile Cupei Mondiale din 2026, o realizare pe care a dedicat-o tuturor „ţărilor mici din întreaga lume”.

Echipa vest-africană, nou-venită la Cupa Mondială, a ieşit neînvinsă dintr-o Grupă H dificilă, după ce a remizat cu Arabia Saudită (0-0), al treilea egal consecutiv după cele cu Spania (0-0) şi Uruguay (2-2).

“Suntem o ţară mică, dar am demonstrat că luptăm pentru lucrurile pe care vrem să le realizăm. Şi pentru noi, nimic nu este imposibil”, a declarat antrenorul cunoscut sub numele de “Bubista”, care a sosit la conferinţa de presă înfăşurat într-un steag al Capului Verde.

“Am devenit un exemplu.”

“Am devenit un exemplu care arată că şi ţările mici pot atinge obiective măreţe, cu condiţia să aibă concentrare, determinare şi să lucreze cu organizare. Am demonstrat că nimic nu este imposibil”, a adăugat el.

“Rechinii Albaştri” reprezintă Capul Verde, dar “şi Africa şi nu numai, ţări mici din întreaga lume. Aceasta este misiunea noastră”, a adăugat fostul fundaş, care a jucat în ligile spaniole, portugheze şi angoleze şi care şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei de antrenor în Capul Verde.

În şaisprezecimile de finală, echipa sa o va înfrunta pe nimeni alta decât campioana mondială en-titre, Argentina lui Lionel Messi, pe 3 iulie la Miami.

“Suntem mândri să putem juca împotriva Argentinei, o ţară cu care avem legături de lungă durată”, a spus el, referindu-se la diaspora din Capul Verde.

“Scopul nostru este să facem lucrurile păstrându-ne în acelaşi timp identitatea, indiferent de adversar”, a insistat cel care a condus echipa naţională din 2020. “Vom juca cu caracter şi responsabilitate, ştiind că Argentina are unii dintre cei mai buni jucători din lume, plus Messi, care pentru mulţi este cel mai mare din toate timpurile.”

În orice caz, oportunitatea de a înfrunta Argentina la Cupa Mondială este “o sursă de bucurie pentru echipa noastră, pentru jucători şi pentru toţi cei din Capul Verde”.

CITEȘTE ȘI Capul Verde scrie istorie. La prima participare, echipa africană a ajuns în 16-imi la Cupa Mondială viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Celule cardiace cu potenţial de regenerare, descoperite de cercetători

Celule cardiace cu potenţial de regenerare, descoperite de cercetători

Madonna a fost „geloasă” pe Kylie Minogue

Madonna a fost „geloasă” pe Kylie Minogue