in

Cupa Mondială 2026: Thomas Tuchel a câştigat şi în afara terenului. FIFA i-a îndeplinit dorinţa privind poziţionarea fotografilor

Cupa Mondială 2026: Thomas Tuchel a câştigat şi în afara terenului. FIFA i-a îndeplinit dorinţa privind poziţionarea fotografilor

Selecţionerul Angliei, Thomas Tuchel, s-a plâns miercuri de poziţionarea fotografilor în timpul imnurilor naţionale de la Cupa Mondială din 2026. FIFA a reacţionat imediat şi a luat măsuri.

„Îi rog pe cei de la FIFA să schimbe poziţiile fotografilor în timpul imnului naţional”, a afirmat antrenorul german la conferinţa de presă de după meciul Angliei cu Croaţia, scor 4-2. „Nu am putut vedea niciun jucător din echipa mea în timpul imnului. A fost un moment cu adevărat special astăzi şi stăteam în faţa unui zid cu 50 de fotografi, la o jumătate de metru distanţă, fără să pot vedea niciun jucător. Mi-a stricat cumva experienţa”, s-a plâns el.

Fostul antrenor al PSG a avut câştig de cauză. Prin urmare, protocolul va fi modificat: fotografii vor fi acum grupaţi mai aproape unii de alţii, antrenorii având opţiunea de a sta într-o parte.

Potrivit publicaţiei americane ESPN, caracteristicile unice ale stadionului AT&T (lângă Dallas, Texas), unde au jucat Anglia şi Croaţia, ar fi putut influenţa protocolul. Terenul a fost ridicat cu 1,2 metri pentru a îndeplini cerinţele FIFA pentru turneu, o ajustare care ar fi putut reduce spaţiul alocat fotografilor în jurul băncilor de rezervă.

Noul protocol a fost deja implementat în timpul meciului dintre Africa de Sud şi Republica Cehă (1-1) de joi seară, la Atlanta.

CITEȘTE ȘI Cupa Mondială: Selecţionerul Angliei, Thomas Tuchel, cere FIFA să mute fotografii care îi obstrucţionează vederea în timpul intonării imnului naţional viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă: Nu va creşte preţul călătoriei cu metroul

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă: Nu va creşte preţul călătoriei cu metroul

Un urs care a intrat zilnic, timp de trei săptămâni, în cartierul Valea Cetăţii din Braşov, a fost omorât de autorităţi

Un urs care a intrat zilnic, timp de trei săptămâni, în cartierul Valea Cetăţii din Braşov, a fost omorât de autorităţi