in ,

Dacian Cioloș a anunțat un program de coordonare academică între România și Uniunea Africană

Dacian Cioloș a anunțat un program de coordonare academică între România și Uniunea Africană

Dacian Cioloș, candidatul României la funcția de secretar general al Francofoniei, a anunțat miercuri lansarea unui program de cooperare academică între România și Uniunea Africană, prin care universitățile românești vor pune la dispoziția tinerilor africani până la 1.709 burse de studiu, începând cu anul universitar 2027 – 2028.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, programul este rezultatul colaborării dintre Consiliul Național al Rectorilor din România și Comisia Uniunii Africane, inițiate în urma discuțiilor purtate de Dacian Cioloș cu reprezentanții Uniunii Africane, în prima parte a acestui an.

Noua inițiativă se adaugă programelor de burse deja finanțate de statul român pentru studenții străini și reprezintă o contribuție suplimentară a universităților românești la dezvoltarea cooperării cu statele africane, precizează sursa citată.

Dacian Cioloș a făcut anunțul în cadrul unei conferințe de presă susținute la Paris, înainte de plecarea la Sommetul Francofoniei, care se va desfășura duminică și luni la Phnom Penh, în Cambodgia.

”Viitorul Francofoniei se construiește prin oportunitățile concrete pe care le oferim tinerilor. Am susținut, încă de la începutul candidaturii mele, că trebuie să apropiem educația și formarea profesională de nevoile economiilor și de piața muncii. Mă bucur că dialogul pe care l-am avut cu Uniunea Africană a contribuit la dezvoltarea acestui parteneriat între universitățile românești și Africa. Este un exemplu al modului în care văd eu dezvoltarea Francofoniei în viitor: de la dialog politic, la colaborare pe teren, între actorii interesați, pentru a crea oportunități pentru tineri. Le mulțumesc Consiliului Național al Rectorilor din România și universităților care s-au mobilizat pentru acest proiect. România are o tradiție solidă în pregătirea studenților din Africa, iar acest program ne permite să creștem contribuția la dezvoltarea Africii”, a declarat Dacian Cioloș, citat în comunicat.

Programul de mobilitate academică România – Uniunea Africană va oferi oportunități de studiu la nivel de licență, masterat și doctorat în 26 de universități românești.

Cooperarea vizează dezvoltarea competențelor în domenii importante pentru viitorul continentului african, precum știința și tehnologia, agricultura, medicina, schimbările climatice și tranzițiile ecologică și digitală.

Bursele vor fi finanțate din veniturile proprii ale universităților participante.

Selecția candidaților se va realiza prin cooperarea dintre Comisia Uniunii Africane, care va organiza preselecția, și universitățile românești, care vor efectua selecția finală.

Programul urmărește o reprezentare geografică echilibrată a statelor membre ale Uniunii Africane și asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați. Programul se înscrie în obiectivele Strategiei naționale ”România – Africa: Parteneriat pentru viitor prin pace, dezvoltare și educație” și contribuie la consolidarea relațiilor academice, științifice și umane dintre România și statele africane, arată sursa citată.

În paralel, Consiliul Național al Rectorilor va oferi încă 100 de burse pentru state francofone din Asia de Sud-Est, Caraibe și Oceania, prin implicarea Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București și a Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Programul de mobilitate academică România – Uniunea Africană urmează să fie implementat pe baza unui Memorandum de înțelegere între Consiliul Național al Rectorilor din România și Comisia Uniunii Africane, prevăzut pentru o perioadă inițială de cinci ani, cu posibilitatea de a fi prelungit.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Suceava: Inspecție la SCJU dispusă de șeful DSU

Suceava: Inspecție la SCJU dispusă de șeful DSU

Suedia își revizuiește Constituția pentru a putea revoca cetățenia în anumite cazuri de dublă cetățenie

Suedia își revizuiește Constituția pentru a putea revoca cetățenia în anumite cazuri de dublă cetățenie