in

Danemarca solicită CIO să recunoască Groenlanda şi Insulele Feroe ca echipe olimpice independente

Danemarca solicită CIO să recunoască Groenlanda şi Insulele Feroe ca echipe olimpice independente

Danemarca a solicitat CIO să recunoască teritoriile sale, Groenlanda şi Insulele Feroe, ca echipe olimpice independente, a transmis marţi parlamentul naţional, potrivit AP.

Parlamentul a publicat o scrisoare prin care solicită Comitetului Olimpic Internaţional să recunoască teritoriile semi-autonome drept „Comitete Olimpice Naţionale independente şi să le permită participarea la Jocurile Olimpice sub propriile steaguri”.

Reactivarea unei propuneri olimpice vechi de 20 de ani survine la câteva săptămâni după ce prim-ministrul danez Mette Frederiksen a format un nou guvern de coaliţie. Ea şi-a exprimat sprijinul faţă de Groenlanda împotriva dorinţei preşedintelui american Donald Trump de a achiziţiona insula.

CIO recunoaşte 206 de comitete olimpice naţionale, cu 13 mai multe decât numărul statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, şi este puţin probabil să încurajeze cererea Danemarcei.

Politica organismului olimpic din 1996 a fost aceea de a recunoaşte doar statele independente, precum Kosovo în 2014 şi Sudanul de Sud în anul următor. Carta Olimpică defineşte „ţara” ca fiind „un stat independent recunoscut de comunitatea internaţională”.

Doi biatlonişti din Groenlanda au concurat pentru Danemarca la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina din februarie.

Insulele Feroe au participat la meciurile de calificare pentru turneele internaţionale de fotbal încă de la Campionatul European din 1992 şi de la Cupa Mondială din 1994.

Parlamentul danez a declarat că scrisoarea din 18 iunie adresată de prezidiul său către CIO va „reflecta un angajament politic clar şi actual al Danemarcei de a sprijini o participare internaţională consolidată şi mai echitabilă atât pentru Insulele Feroe, cât şi pentru Groenlanda”.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Primul liceu din România unde se vor pregăti artişti de musical şi specialişti în sunet şi lumini pentru spectacole

Primul liceu din România unde se vor pregăti artişti de musical şi specialişti în sunet şi lumini pentru spectacole

Certificatul de integritate comportamentală, necesar la angajarea în anumite domenii care presupun lucrul cu copii, vârstnici sau persoane vulnerabile, se poate obţine online de către cei care nu sunt înscrişi în registrul special