Experiența acumulată de românii din diaspora pe piețe competitive trebuie transformată în investiții, locuri de muncă și exporturi, consideră președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban.
Potrivit unui comunicat al organizației, remis AGERPRES, instituția își consolidează parteneriatul cu ROUNIT – Comunități Reunite, organizația care reunește rețeaua internațională a ambasadorilor comunităților românești din străinătate. Astfel, în această toamnă sunt programate două forumuri economice în Italia, la Torino, pe 23 octombrie, și la Roma, pe 30 noiembrie.
‘Diaspora nu este un subiect sentimental, ci un capitol de economie națională. Vorbim despre milioane de oameni care au deprins, în piețe mult mai competitive decât a noastră, disciplina muncii, standardele de calitate și accesul la rețele de afaceri. Sarcina noastră, a instituțiilor, este să transformăm această experiență în investiții, în locuri de muncă și în export’, a declarat președintele CCIR.
Potrivit acestuia, testul relației dintre statul român și românii din străinătate nu îl reprezintă volumul remitențelor, ci capacitatea de a le converti în capital productiv.
‘Banii trimiși acasă au susținut consumul familiilor, iar asta a fost un lucru bun. Dar consumul nu construiește o economie. Avem un deficit comercial care nu se închide cu declarații, ci cu producție și cu exporturi. Un antreprenor român întors din Italia, care deschide o hală și angajează treizeci de oameni, face mai mult pentru balanța comercială decât zece dezbateri despre patriotism economic’, a arătat Mihai Daraban.
Italia găzduiește două dintre evenimentele programului ROUNIT din această toamnă.
‘Acolo unde există o comunitate românească numeroasă există și o piață, și o rețea de furnizori, și oameni care cunosc ambele medii de afaceri. Un forum economic la Torino sau la Roma nu este o întâlnire protocolară, ci un instrument de lucru. CCIR nu vine cu discursuri, ci cu ceea ce are: rețeaua camerelor de comerț județene, arbitrajul comercial, serviciile de informare economică și misiunile economice externe. Cine vrea să investească în România trebuie să găsească o poartă de intrare instituțională, nu un labirint’, a precizat președintele CCIR.
Forumul Economic România-Italia & Conferința ROUNIT – Piemonte 2026 este programat la Torino, pe 23 octombrie.
Evenimentul va fi organizat împreună cu CCIRO Italia, Consulatul General al României la Torino și Camera de Comerț din Torino și își propune să reunească oameni de afaceri români și italieni din regiunea Piemonte și să faciliteze identificarea unor oportunități concrete de investiții. Discuțiile vor viza facilitățile fiscale, programele de finanțare din fonduri europene și schemele de ajutor de stat.
Parteneriatul dintre CCIR și ROUNIT a inclus, în primăvara acestui an, conferința ‘Diaspora, capital românesc’, desfășurată pe 30 aprilie la București.
Programul ROUNIT pentru ultimul trimestru al anului cuprinde evenimente în România, Italia, Republica Moldova, Grecia și la Vatican. Pe 30 noiembrie, la Roma, este programat Forumul Economic & Conferința Extraordinară ROUNIT, organizat în parteneriat cu CCIR și CCIRO Italia.


