Fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov, condamnat la cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor, va fi eliberat condiţionat din Penitenciarul Focşani, după ce Tribunalul Vrancea i-a admis definitiv acestuia cererea depusă în acest sens. Astfel, instanţa vrânceană a desfiinţat în totalitate sentinţa Judecătoriei Focşani şi a dispus liberarea condiţionată a condamnatului.
“Admite contestaţia formulată de contestatorul-condamnat Vâlcov Darius Bogdan, deţinut în Penitenciarul Focşani, împotriva Sentinţei penale nr. 336/09.04.2026 pronunţate de Judecătoria Focşani în dosarul nr. 4426/231/2026. Desfiinţează în totalitate sentinţa penală contestată şi rejudecând: În baza art. 100 Cod penal, admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul Vâlcov Darius Bogdan. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Vâlcov Darius Bogdan din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1246/08.12.2025 a Tribunalului Bucureşti – Secţia 1 Penală, definitivă prin decizia penală nr. 130/CO/04.03.2026 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală”, se arată în decizia de miercuri a instanţei.
În acelaşi timp, Tribunalul Vrancea atrage atenţia condamnatului asupra consecinţelor nerespectării prevederilor referitoare la revocarea liberării condiţionate şi executarea restului de pedeapsă, dacă “după liberarea condiţionată condamnatul săvârşeşte o nouă infracţiune”.
“Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr. 3758/04.03.2026 emis de Tribunalul Bucureşti – secţia I Penală, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Constată că petentul a fost asistat de apărător ales. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”, se mai arată în soluţia instanţei.
Decizia Tribunalului Vrancea este definitivă.
Darius Vâlcov a fost condamnat în 2023 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. În mai 2015, Vâlcov a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuzau de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate de acesta, de primar al municipiului Slatina, senator şi ministru de Finanţe.
Darius Vâlcov s-a predat autorităţilor italiene în 23 mai 2023, în Napoli. Conform legislaţiei italiene, având în vedere locul predării, a fost atrasă competenţa Curţii de Apel Napoli. Instanţa de executare italiană nu a dispus arestarea provizorie în vederea predării, fiind lăsat în libertate, sub supraveghere.
Anterior, fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov fusese dat în urmărire de către Poliţia Română. Ulterior, el a fost extrădat în România.



