in ,

Debitul Dunării la intrarea în țară va scădea la 1300 mc/s până în 21 august

Debitul Dunării la intrarea în țară va scădea la 1300 mc/s până în 21 august

Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi relativ staționar la valoarea de 1400 m3/s vineri și sâmbătă, apoi în scădere ușoară până la valoarea de 1300 m3/s, în 21 august, situându-se sub media multianuală a lunii, de 3900m3/s, potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.

În aval de Porțile de Fier debitele vor fi relativ staționare, exceptând primele zile ale intervalului 14 – 21 august, când vor fi în scădere ușoară pe sectorul Giurgiu – Tulcea.

Debitele Dunării, care au ajuns la cele mai mici valori din istorie, au determinat închiderea celor două reactoare ale Centralei de la Cernavodă, care asigurau aproximativ 20% din energia dispecerizabilă.

Ministerul Energiei a anunțat, în repetate rânduri, că Sistemul Electroenergetic Național dispune de mai multe resurse pentru acoperirea deficitului de producție rezultat din oprirea Unității 2 de la Cernavodă, printre care producția eoliană, Grupul energetic Rovinari 4 și producția hidro.

Totodată, Sistemul Electroenergetic Național dispune de o capacitate transfrontalieră ridicată, de aproximativ 4.000 MW, care să permită importuri de energie electrică. Toți operatorii de transport și sistem din Europa cunosc situația de criză energetică regională și se coordonează pentru asigurarea securității în alimentarea cu energie electrică pentru toate sistemele energetice afectate de condițiile meteorologice, a mai precizat ministerul de resort.

În aceste condiții, autoritățile au menținut apelul la un consum responsabil, în special în intervalul 19:00-23:00, pentru reducerea presiunii asupra sistemului în orele de vârf.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

La cererea României, autoritățile britanice au confiscat 1,4 milioane lire sterline de la fostul deputat Cristian Boureanu

La cererea României, autoritățile britanice au confiscat 1,4 milioane lire sterline de la fostul deputat Cristian Boureanu

DNSC: Incidentele de compromitere a conturilor au crescut cu 353% în 2025; phishing-ul a avansat cu 70,6%

DNSC: Incidentele de compromitere a conturilor au crescut cu 353% în 2025; phishing-ul a avansat cu 70,6%