in ,

Delegație cehă, primită de Principele Radu la Castelul Săvârșin; dezvoltarea unor proiecte comune – pe agenda întâlnirii

Delegație cehă, primită de Principele Radu la Castelul Săvârșin; dezvoltarea unor proiecte comune – pe agenda întâlnirii

O delegație de primari și reprezentanți ai comunităților locale din regiunea Bojkovice, Moravia (Republica Cehă), a fost primită, marți, de Principele Radu la Castelul Regal Săvârșin, dezvoltarea unor proiecte comune figurând, printre altele, pe agenda discuțiilor.

Delegația a fost compusă din primarii localităților Nezdenice și Rudice, Libuše Bídová și Miroslava Chupíková, și cel al orașului Bojkovice, Petr Viceník. Au luat parte: Vlastimir Hela, scriitor și publicist, Pavel Homola, consilier local, și Casian Suciu Šubert, antreprenor, precizează Familia Regală a României într-un comunicat postat pe Facebook.

‘Vizita autorităților locale cehe în Banat are ca scop mai buna cunoaștere la nivelul comunităților locale dintre cele două țări și dezvoltarea unor proiecte comune în domeniul economiei, turismului, patrimoniului și culturii’, precizează sursa citată.

 

În cadrul întâlnirii, ambasadoarea României în Republica Cehă, Antoaneta Barta, a prezentat delegația, precum și legătura istorică dintre Armata României și comunitățile locale reprezentate la întâlnirea de la Săvârșin, datând din anii 1944-1945, când Armata Regală Română a eliberat localități cehe de sub ocupația nazistă.

Au luat cuvântul primari și personalități ale societății civile din localitățile reprezentate în vizită. La primirea de la Castelul Săvârșin au luat parte primarul comunei Săvârșin, Ioan Vodicean, și directorul Fundației Regale pentru Patrimoniu și Dezvoltare, Radu Ghină.

Programul vizitei a inclus o întâlnire la Primăria Săvârșin, unde membrii delegației au discutat oportunități de cooperare administrativă și culturală cu primarul și Consiliul local.

Localitățile din regiunea Bojkovice au fost eliberate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către Armata Regală Română. În semn de respect, autoritățile locale cehe mențin într-o stare foarte bună monumentele dedicate soldaților români căzuți la datorie.

Anul trecut, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la încheierea celei de-a doua conflagrații mondiale, rolul crucial al Armatei Române în eliberarea Cehoslovaciei a fost marcat prin ceremonii publice de amploare, organizate cu sprijinul deplin al comunităților din Moravia.

Conform comunicatului, Familia Regală a României a contribuit fundamental la relațiile bilaterale dintre țările noastre, începând de la Regele Ferdinand.

În ultimele două decenii, au avut loc multiple vizite în Republica Cehă, printre care cea a Regelui Mihai și a Reginei Ana în mai 2005 și cea a Custodelui Coroanei Margareta din decembrie 2010. Majestatea Sa Custodele Coroanei i-a primit pe președinții Republicii Cehe la Palatul Elisabeta, Milos Zeman, în mai 2014 și Petr Pavel, în mai 2026.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

USR solicită explicații din partea autorităților în cazul evacuării beneficiarilor din Dumbrava

USR solicită explicații din partea autorităților în cazul evacuării beneficiarilor din Dumbrava