Dezbateri, lansări de carte, muzică live, reprezentații cu foc și cai, tururi în limba română și engleză au avut loc la cea de-a XV-a ediție a Festivalului Strada de C’Arte organizat de Biblioteca Centrală Universitară ‘Carol I’.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, în perioada 23 – 27 septembrie, BCU ‘Carol I’ a primit, în cadrul tururilor în limba română și în limba engleză, vizitatori din Marea Britanie, Germania, Belgia, Italia, Grecia, Ucraina, Rusia, Franța, Turcia și din țări francofone din Africa, pentru care festivalul a devenit o ocazie de a descoperi una dintre clădirile emblematice ale centrului Bucureștiului.
La statuia Regelui Carol I, Dj UFe a atras iubitori de muzică. În spațiul din fața Aulei BCU au făcut show grupul MARFÃ și Mike Godoroja & Blue Spirit.

‘Roțile de foc’ puse în mișcare de Vlad Codescu și Roxana Iancu au schimbat pentru câteva minute aspectul întregii esplanade a bibliotecii.
Atelierul de artă ecvestră a fost coordonat de Filimon Iordache și Marilena Hristache. Caii Sheik și Nero au devenit parteneri ai unei demonstrații în care eleganța mișcării și disciplina au metamorfozat spațiul urban într-o platformă legendară.

Festivalul a debutat cu o dezbatere care a confirmat că generația digitală știe mai bine decât se presupune care sunt vulnerabilitățile mediului online – și dorește să fie tratată mai degrabă ca interlocutor decât ca destinatar al unor lecții preconfecționate, se arată în comunicat.
Pentru specialiști, ediția a XV-a a evenimentului a deschis, în același timp, mai multe direcții de reflecție asupra culturii, cercetării și tehnologiei.

Colocviul național ‘Ioan Bianu 170’ a readus în atenție personalitatea și contribuția celui care a avut un rol fundamental în dezvoltarea bibliologiei românești, în timp ce conferința ‘Nouă Decenii de Sociologie Românească’ a recuperat contribuția lui Dimitrie Gusti la dezvoltarea acestei discipline.
‘Lansarea volumului ‘Human-Led, AI-Enabled: A Practical Guide to Thriving in the AI Era’, semnat de Mohammed Benzakour, a pornit de la o idee centrală: inteligența artificială poate genera opțiuni, scenarii și formulări, dar discernământul rămâne uman. Responsabilitatea pentru consecințele unei decizii nu poate fi transferată unui sistem, iar un răspuns coerent nu este neapărat un răspuns corect. Verificarea, formularea unor întrebări precise, oferirea contextului relevant și capacitatea de a contesta și rafina răspunsurile sunt competențe esențiale în lucrul cu AI’, se subliniază în comunicat.
În aceeași zonă s-a înscris MOVELIBRARY, proiect lansat la BCU ‘Carol I’ în cadrul festivalului și inițiat de Academia Oamenilor de Știință din România împreună cu BCU ‘Carol I’ și alți actori instituționali. Proiectul urmărește constituirea unei platforme comune pentru schimbul de experiență și definirea unei strategii privind utilizarea inteligenței artificiale în bibliotecile din România.
Lansarea volumului ‘Hoteluri bucureștene în cărți poștale de epocă’, de Nicolae Lupu, publicat la Editura Vremea, a urmărit istoria unor clădiri de referință de pe Calea Victoriei și transformările lor de-a lungul deceniilor. Cu acest prilej, Poșta Română a lansat cartea poștală aniversară a ediției a XV-a a Festivalului Strada de C’Arte.
Lansarea volumului ‘Gagici Miștoace, Scorpii Celebre & Tipi Fabuloși’, semnat de Excelsa Exarhu și publicat la Editura Tracus Arte, propune o geografie personală, în care personaje, locuri și întâlniri sunt recompuse printr-o narațiune care îmbină textul cu ilustrațiile realizate de autoare.
Preocuparea pentru patrimoniu a fost reconfigurată de expoziția pentru ‘Contribuțiile Familiei Regale la fondarea și extinderea Fundațiunii Universitare: 1891-1948’, realizată în colaborare cu Arhivele Naționale ale României, precum și de expoziția ‘Bizanț după Bizanț. Imnul Acatist al Maicii Domnului reflectat în vechi tipărituri’, realizată în parteneriat cu Biblioteca Sfântului Sinod și apreciată pentru calitatea cercetării și rafinamentul prezentării.

