in ,

DNA: Aproape 100 de percheziții într-un dosar în care sunt vizați polițiști de frontieră și lucrători vamali

DNA: Aproape 100 de percheziții într-un dosar în care sunt vizați polițiști de frontieră și lucrători vamali

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, luni, aproape 100 de percheziții în șase județe într-un dosar de corupție în care sunt vizați mai mulți polițiști de frontieră și lucrători vamali.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 96 de locații situate pe raza județelor Satu Mare, Bihor, Sălaj, Maramureș, Cluj și Mureș, fiind vizate sediile a două instituții publice și domiciliile unor persoane fizice.

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2025-2026, a unor infracțiuni de corupție de către polițiști de frontieră și lucrători vamali din cadrul structurilor de frontieră, care ar fi primit diferite sume de bani în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu, județul Satu Mare”, se precizează în comunicat.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție, Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca și Inspectoratelor de Poliție Județene Bihor și Cluj.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Selecționerul Franței, Zinedine Zidane, pregătește schimbări în echipă pentru meciul cu Belgia din Liga Națiunilor

Fotbal: Selecționerul Franței, Zinedine Zidane, pregătește schimbări în echipă pentru meciul cu Belgia din Liga Națiunilor

Cutremur cu magnitudinea 3,8 în județul Vrancea, luni dimineața

Cutremur cu magnitudinea 3,8 în județul Vrancea, luni dimineața