Selecționerul Franței, Zinedine Zidane, știe că va trebui să facă unele schimbări în echipa pentru meciul de luni, cu Belgia, în încercarea de a rămâne pe primul loc în Grupa A1 din Liga Națiunilor la fotbal, transmite DPA.
Zidane a fost martor vineri la egalul obținut de naționala Franței (1-1), pe Stade de France, cu Italia.
Belgia a pierdut cu 0-1, la Bruxelles, cu Franța, dar a câștigat cu 3-0 meciul cu Turcia, fiind pe locul doi în clasamentul grupei cu șase puncte.
Kylian Mbappe este indisponibil pentru acest meci după accidentarea la genunchi pe care a suferit-o în victoria Franței cu Turcia, iar fundașul Dayot Upamecano este suspendat după cartonașul roșu primit în meciul cu Italia, Zidane fiind nevoit să valorifice în detaliu lotul avut la dispoziție.
”Vor fi schimbări, acest lucru este sigur. Este al patrulea nostru meci și nu putem să nu facem nimic”, a spus Zidane la conferința de presă dedicată partidei.
”Vom face schimbări inteligente și mai presus de orice vom face astfel încât să fim competitivi”, a mai adăugat selecționerul Franței, care consideră că sistemul de rotație a jucătorilor oferă deopotrivă un simț de apropiere precum și menținerea concentrării clare a fiecărui jucător pentru a fi selectat.
”Acest lucru este pentru a demonstra că suntem cu toții implicați și că toți jucătorii sunt angajați în această echipă să demonstreze că există multă competiție în lotul echipei naționale a Franței”, a spus Zidane.
Zidane l-a înlocuit pe Didier Deschamps după Cupa Mondială din acest an, încheind o perioadă de 14 ani petrecută la cârma Franței de fostul său coleg de națională.
Zizou a declarat că se bucură de noul său rol: ”Am simțit întotdeauna acest lucru și îmi place. Îmi place sentimentul acela de tensiune. Dar ceea ce îndrăgesc cel mai mult este ceea ce fac, să fiu cu jucătorii, cu acest grup, este ceea ce îmi place”.
”Pretențiile sunt aceleași, dar munca de la echipa națională este diferită față de cea de la club”, a subliniat Zidane.
”Mi-a plăcut munca pe care am depus-o zilnic, iar astăzi fac un rol diferit, dar țelul meu de a lucra în armonie cu echipa mea nu s-a schimbat. A fost extraordinar să petrec 15 zile cu jucătorii și simt o anumită frustrare la gândul să aceată perioadă se încheie. Mai avem încă un ultim efort pentru a face ca echipa să părăsească fericită cantonamentul”, a mai adăugat Zidane.
Belgia nu se va putea baza pe Kevin De Bruyne și pe căpitanul Youri Tielemans, care sunt suspendați.
Zidane, însă, știe că echipa selecționerului Mark van Bommel va oferi un alt test sever.
Belgia ”a jucat foarte bine în primul meci împotriva noastră și ne-a pus probleme tactice”, a spus Zidane.
”Are jucători care sunt capabili de multe lucruri. Împotriva Turciei, ei au opus probleme adversarilor, deci sunt puternici atât la nivel individual, cât și colectiv”, a mai adăugat selecționerul Franței.


