Doi urangutani, o mamă și puiul ei, au fost salvați dintr-un incendiu de pădure care afecta insula Borneo, au anunțat joi autoritățile indoneziene, transmite AFP.
Indonezia se luptă de săptămâni întregi să stingă incendiile de vegetație care au acoperit părți din Borneo și Sumatra într-un fum gros, care s-a răspândit și peste granițe în Malaezia, Singapore și Filipine.
În urma unui raport, autoritățile au început să caute un urangutan observat miercuri agățat de vârful unui copac în provincia Kalimantan Central, a declarat pentru AFP Muriansyah, un oficial al agenției locale de conservare a resurselor naturale.
Urangutanul a fost găsit în mijlocul fumului des care se ridica de la turbăriile din jur, ceea ce a determinat evacuarea sa imediată într-un loc sigur, a adăugat el. În timpul evacuării, salvatorii au descoperit că era vorba despre o femelă care avea și un pui.
”Dacă nu am fi efectuat salvarea, m-aș fi temut pentru siguranța urangutanului” din cauza fumului, a declarat Muriansah pentru AFP.
Femela urangutan, cu vârsta estimată la aproximativ 20 de ani, a fost numită Raya, după o stradă din apropierea locului unde a fost găsită, în timp ce puiul ei de un an, tot femelă, a fost numit Rayu, a adăugat oficialul.
Un examen veterinar preliminar a stabilit că urangutanii nu au fost răniți și nu au fost grav afectați de fum.
Cele două maimuțe au fost apoi duse la o clinică veterinară și plasate sub observație, a declarat Heriyanto, un oficial al Agenției pentru Conservarea Resurselor Naturale din provincia Kalimantan Central din Borneo.
”Dacă sunt sănătoase și pot fi eliberate imediat în sălbăticie, vor fi eliberate”, a declarat Heriyanto pentru AFP.
În Kalimantanul de Vest, tot pe insula Borneo, cel puțin șapte urangutani au fost salvați luna trecută din calea incendiilor forestiere.
Urangutanii, a căror populație este în declin accentuat, sunt endemici în pădurile din Sumatra, precum și în Borneo, un teritoriu împărțit de Indonezia, Malaezia și Brunei. Numărul lor a fost estimat la aproximativ 57.000 în Borneo, conform unor date din 2016.
De asemenea, existau aproximativ 11.000 de indivizi în Sumatra, conform unui studiu indonezian realizat între 2021 și 2023. În Sumatra, mulți urangutani au murit în inundațiile care au devastat părți ale insulei în noiembrie și decembrie anul trecut.


