in ,

Dolj: Numărul răniților în accidentul de la Craiova a crescut la zece; un tânăr a decedat

Dolj: Numărul răniților în accidentul de la Craiova a crescut la zece; un tânăr a decedat

Numărul persoanelor rănite în accidentul rutier produs vineri dimineață, pe strada Brestei din municipiul Craiova, între un autobuz de transport persoane și un autoturism, a crescut la zece, toate victimele fiind evaluate și tratate la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova, a informat purtătorul de cuvânt al unității medicale, dr. Cristina Geormăneanu.

Potrivit sursei citate, șase victime au fost transportate cu ambulanțele la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), iar alte patru persoane implicate în accident au ajuns ulterior la spital, prin mijloace proprii sau cu ajutorul echipajelor de intervenție.

‘La UPU a SCJU Craiova, începând cu ora 9:38, au fost aduse cu ambulanța șase victime, conștiente, stabile respirator și hemodinamic, policontuzionate, care au fost admise în aria de urgențe minore. Au mai sosit în UPU și alte patru victime ale aceluiași accident, două cu mijloace proprii, una cu ambulanța, fiind preluată de la locul de muncă unde a ajuns în urma accidentului, și încă una adusă de un echipaj al Poliției’, a precizat dr. Cristina Geormăneanu.

Reprezentanta spitalului a explicat că una dintre victimele care au ajuns ulterior la UPU plecase inițial de la locul accidentului la serviciu, de unde a fost preluată de o ambulanță.

Toate cele zece persoane sunt conștiente, stabile respirator și hemodinamic, prezintă contuzii multiple și au fost admise în aria de urgențe minore, unde primesc îngrijiri medicale și sunt supuse investigațiilor de specialitate.

În urma accidentului, un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul autoturismului, și-a pierdut viața.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, autoturismul condus de tânăr ar fi pătruns pe sensul opus de mers, din cauze care urmează să fie stabilite, și a intrat în coliziune cu un autobuz condus de un bărbat de 47 de ani. Șoferul autobuzului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În urma accidentului, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, fiind mobilizate mai multe echipaje de pompieri și ambulanțe.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului.

Citeşte şi:

Dolj: Șapte victime în urma unui accident dintre un autobuz și un autoturism în Craiova; o persoană în stop cardio-respirator

Dolj: Tânăr de 20 de ani, decedat în accidentul dintre un autoturism și un autobuz, la Craiova; șase pasageri au ajuns la spital

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Bulgaria cere NATO avioane de vânătoare și sisteme antidrone după atacurile din largul Mării Negre

Bulgaria cere NATO avioane de vânătoare și sisteme antidrone după atacurile din largul Mării Negre

Conferința ‘Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață’ – săptămâna viitoare, în Aula Academiei

Conferința ‘Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață’ – săptămâna viitoare, în Aula Academiei