in ,

Donald Trump anunţă un mare miting politic în 4 iulie, de ziua naţională

Donald Trump anunţă un mare miting politic în 4 iulie, de ziua naţională

Preşedintele Donald Trump a anunţat luni, pe platforma sa Truth Social, că va organiza „cel mai spectaculos” dintre mitingurile sale politice pe 4 iulie, de ziua naţională a Statelor Unite, promiţând „cel mai mare foc de artificii din istorie”.

„Peste 300 de membri ai fanfarelor noastre militare puternice şi talentate, ai orchestrelor şi ai unităţilor ceremoniale vor interpreta melodii patriotice, clasice americane, precum şi playlistul meu”, a adăugat el, promiţând să aducă un omagiu poporului american cu ocazia celei de-a 250-a aniversări a fondării Statelor Unite.

Mitingul, convocat seara, de la ora locală 19.00, se va desfăşura la Memorialul Lincoln şi Monumentul Washington, pentru a onora „poporul, spiritul, puterea, hotărârea şi triumfurile ţării”, spune Trump care a plecat spre Europa, pentru a participa la summitul G7, după ce a anunţat duminică o înţelegere cu Iranul care pune capăt războiului, deşi detaliile nu sunt clare.

„Vor avea loc survoluri şi spectacole aeriene incredibile, cu piloţii şi echipamentele noastre militare de top, iar eu voi ţine un discurs pe care nu veţi vrea să-l rataţi”, promite Donald Trump. El a împlinit duminică 80 de ani, ocazie cu care a organizat o mare gală MMA chiar la Casa Albă. 

Preşedintele continuă să fie atras de marile adunări publice, în care are ocazia să fie aclamat, în ciuda faptului că a fost de mai multe ori ţinta unor tentative de asasinat, de fiecare dată eşuate.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

ADRIAN VEŞTEA, DESEMNAT PREMIER – Ciprian Ciucu, mesaj către colegii de partid: Preşedintele joacă la rupere. La ruperea PNL / Nu vă lăsaţi iarăşi prostiţi / Acest partid a început cu figuri istorice marcante şi nu trebuie să se termine cu noi

Primăria Capitalei a pus în dezbatere publică un regulament pentru organizarea şi funcţionarea teraselor din Bucureşti/ Ciucu: Trotuarele sunt ocupate, iar ceea ce ar trebui să fie excepţia ajunge să devină regula/ Cele mai importante prevederi