in ,

Două montări shakespeariene din Republica Moldova, invitate în FNT 2026

Două montări shakespeariene din Republica Moldova, invitate în FNT 2026

Două montări shakespeariene în cheie contemporană, produse de Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” şi Teatrul Republican „Luceafărul” din Chişinău, se alătură celor 36 care alcătuiesc selecţia Festivalului Naţional de Teatru, care va avea loc între 16 şi 25 octombrie la Bucureşti.

Şi anul acesta, UNITER şi FNT susţin colaborarea culturală şi schimbul creativ de iniţiative artistice între România şi Republica Moldova prin invitarea, în actuala ediţie, a două spectacole de teatru relevante pentru ecosistemul teatral de peste Prut.

“Richard al III-lea” de William Shakespeare, traducerea Horia Gârbea, regia Petru Hadârcă, scenografia Irina Gurin, universul sonor Valentin Lindo Strişcov, muzica Valentin Lindo Strişcov, mişcarea scenică Oleg Mardari, video design Vlad Adajuc, lighting design Andrei Fotescu, produs de Teatrul Naţional “Mihai Eminescu” Chişinău la începutul anului 2026, a fost prezentat la Bucureşti în cadrul proiectului “Teatrul Românesc Bucureşti-Iaşi-Chişinău”, gazda fiind Teatrul Naţional “I.L. Caragiale”. În toamna aceasta, “Richard al III-lea” va putea fi revăzut la Bucureşti, de data aceasta pe scena Festivalului Naţional de Teatru.

Al doilea spectacol din Republica Moldova care va fi prezentat la Bucureşti în cadrul FNT 2026 este producţia Teatrului Republican “Luceafărul” din Chişinău, “Macbeth”, în regia lui Slava Sambriş, scenografia Adrian Suruceanu, sound design Ana Everling, Dumitru Seretinean, lighting design Andrei Chirtoca şi video design Ludmila Ohrimenco. Spectacolul propune o coborâre în straturile conştiinţei şi transformă povestea clasică despre ambiţie într-un studiu al vulnerabilităţii umane şi al obsesiilor care modelează epoca noastră.

Interesul UNITER pentru domeniul interculturalităţii, de altfel firesc în contextul cultural-istoric prezent, manifestat pentru al treilea an în cadrul FNT în această formulă – Republica Moldova în FNT – răspunde nevoii de dialog cultural autentic şi oferă spaţiu de expunere fenomenului teatral actual.

Festivalul Naţional de Teatru este un proiect cultural strategic finanţat de Ministerul Culturii. Coproducători: Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, Societatea Română de Televiziune. Parteneri: Teatrul Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti, ITI – Centrul Român al Institutului Internaţional de Teatru. Partener media tradiţional: Radio România.

Propunerea pe care echipa curatorială (Raluca Cîrciumaru, Alina Epîngeac şi Sebastian-Vlad Popa) o lansează prin selecţia de spectacole pentru FNT36 plasează ca centru de greutate al ediţiei trăsătura cea mai vulnerabilă a umanităţii: (im)perfecţiunea drept calitate şi defect ale acestui spirit etern uman.

Ca atare, motto-ul sub care se vor desfăşura evenimentele şi intersecţiile artistice şi umane din cadrul FNT este […]perfect uman. FNT36. Un festival de teatru ca un dialog viu şi polemic între natură – din ce în ce mai antropomorfizată – şi tehnologie – cu trăsături tot mai recognoscibil familiare.

Celor 36 de spectacole care alcătuiesc selecţia FNT li se adaugă peste 60 de evenimente, spectacole invitate, spectacole lectură, dezbateri, conferinţe, expoziţii, lansări de carte, instalaţii performative şi dialoguri ale artelor. 25 de spaţii culturale din Bucureşti (teatre, muzee, librării), devenite de tradiţie în circuitul festivalier, vor găzdui aceste contexte de expunere şi reflecţie a artelor spectacolului de teatru.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Dr. Anthony Fauci, celebru în perioada Covid, invocă al cincilea amendament al Constituţiei SUA şi refuză să răspundă la o audiere organizată în Senatul SUA. El şi senatorul republican Rand Paul se confruntă de mult timp pe tema originilor pandemiei

Dr. Anthony Fauci, celebru în perioada Covid, invocă al cincilea amendament al Constituţiei SUA şi refuză să răspundă la o audiere organizată în Senatul SUA. El şi senatorul republican Rand Paul se confruntă de mult timp pe tema originilor pandemiei

Cupa Mondială: David Trunda, preşedintele Federaţiei Cehe de Fotbal, susţine public iniţiativa lui Gianni Infantino

Cupa Mondială: David Trunda, preşedintele Federaţiei Cehe de Fotbal, susţine public iniţiativa lui Gianni Infantino