Dr. Bogdan Barta, şeful Secţiei de Chirurgie Generală de la Spitalul Euroclinic – Reţeaua Privată de Sănătate Regina Maria, afirmă că operaţiile laparoscopice sunt intervenţii cu privire la care există prejudecăţi, însă chirurgia laparoscopică şi chirurgia robotică au demonstrat, în ultimii ani, că pentru multe patologii, inclusiv maligne, rezultatele sunt aceleaşi ca în chirurgia clasică. El subliniază că, după intervenţia chirurgicală, este foarte important traseul pe care pacientul îl urmează.
“Cu siguranţă, acum 15 ani când propuneai o operaţie laparoscopică pentru un cancer colo-rectal sau chiar şi pentru patologii benigne erau nişte propuneri considerate foarte stranii de către pacienţi. După mulţi ani, chirurgia laparoscopică, ulterior chirurgia robotică, au demonstrat statistic că ele permit intervenţii cu rezultate cel puţin ca în varianta clasică, dar cu o recuperare mult mai bună”, a afirmat dr. Bogdan Barta, medic primar de chirurgie generală la Spitalul Euroclinic, miercuri seară, la
Medika Tv.
El a subliniat că, în cazul cancerului colo-rectal, este foarte important ca medicul să ştie când să intervină chirurgical, el subliniind că sunt cazuri în care, înainte de operaţie, e nevoie de chimioterapie sau radioterapie.
“Momentul operator este foarte important”, a spus medicul.
Dr. Bogdan Barta a subliniat că un pacient oncologic poate fi considerat vindecat după ani de la intervenţia chirurgicală, motiv pentru care îngrijirile postoperatorii sunt extrem de importante, în caz contrar o supraveghere incorectă putând implica recidive ale bolii.
“Un chirurg degeaba este genial, degeaba este foarte bun în sală dacă nu are o echipă. În general, gestul chirurgical nu este suficient. Din punct de vedere al unei echipe multidisciplinare este extrem de important, pentru că după ce ai terminat intervenţia este foarte bine să ştii cui adresezi acest pacient şi nu să îi pui în braţe un dosar medical şi să îi spui că trebuie să urmeze alte etape”, a adăugat medicul.
