Dr. Şerban Dragosloveanu, manager al Spitalului Clinic de Ortopedie, Traumatologie şi TBC Osteoarticular Foişor a vorbit miercuri seară, la Medika TV, despre numărul foarte mare de pacienţi care sunt operaţi în spitale private, dar care fac complicaţii şi sunt trimişi apoi pentru rezolvare la Spitalul Foişor din Capitală. El consideră că spitalele private ar trebui să-şi asume aceste cazuri şi să achite contravaloarea operaţiilor dacă acestea suferă complicaţii. A crescut numărul acestui tip de situaţii cu 400% în ultimii 4 ani, spune medicul.
“Pacientul septic face parte din planul nostru de management. Sunt pacienţi defavorizaţi, sunt pacienţi care sunt trimişi la plimbare, marea majoritate. Sunt chirurgi care îi infectează şi nu îşi asumă, am avut chiar zilele trecute pe cineva operat la privat şi care spuneau ”Domnule, nu mai avem ce să-ţi facem, eşti de chirurgie plastică!”. Şi i-am spus să dea o hârtie în scris că aşa e şi noi îl ajutăm la Foişor.
De ce ? Casa Naţională de Asigurări trebuie să ştie lucrurile astea, nu poţi să faci doar ce-ţi convine, trebuie să-ţi asumi propriile greşeli, propriile complicaţii.
Să plătească operaţia spitalul unde s-a întâmplat complicaţia! Foarte simplu! Noi îi ajutăm, avem tehnologia necesară, avem echipele pregătite, ce pot să vă spun este că în patru ani de zile a crescut cu 400% cazurile cu complicaţii venite din spitalele private.
Costă de 6-7 ori mai mult un caz septic simplu. Am avut cazuri septice. Marea majoritate a colegilor scot undeva costul per operaţie undeva la 10.000 de lei, mediu, înmulţiţi cu 4, cu 5.
Trebuie asumat cazul, că s-a complicat. Un septic pe care îl operezi la timp, repede, când vezi că treaba merge rău are rezultate mai bune şi îl rezolvi mai repede decât dacă îl tergiversezi 6 luni şi după aia îl trimiţi la Foişor”, a explicat medicul la Medika TV.
Cazuri operate la alte spitale de 8 ori şi chiar de 12 ori şi care ajung apoi la Spitalul Foişor pentru rezolvare. “Noi la bolnavii ăştia le luăm şansa”, atrage atenţia Dr. Şerban Dragosloveanu.
“Am avut un caz, a avut două abcese la nivelul coloanei, şi care nu mergea de o lună. Ţinut pe la un spital din ţară, în pat, omul era paralizat, nu se putea ridica. A venit la noi că a cunoscut pe cineva care a sunat, româneşte, nu a fost nimic institutional: ”Ajută-mă că moare!”. A venit. L-a operat azi şi a doua zi mergea, ori asta nu e în regulă. Noi la bolnavii ăştia le luăm şansa.
Am operat pe cineva joia trecută, de 8 ori a fost operat prin alte părţi, niciodată nu i s-a făcut ce trebuia, jumătăţi de măsură. Am avut de 12 ori operat, sunt foarte mulţi oameni. Acum lumea vine din Maramureş, Oradea, Baia Mare, Moldova, foarte departe de Bucureşti, ori eu cred că sunt spitale şi acolo, părerea mea”, a declarat Dr. Şerban Dragosloveanu la Medika TV.



