in ,

După 20 de ani, Beijingul și Bucureștiul sunt conectate prin 3 zboruri săptămânale; Scrioșteanu: Relațiile România-China sunt relații de prietenie

După 20 de ani, Beijingul și Bucureștiul sunt conectate prin 3 zboruri săptămânale; Scrioșteanu: Relațiile România-China sunt relații de prietenie

Relațiile dintre România și China sunt relații tradiționale, de prietenie, iar cooperarea dintre statele noastre în domeniul transportului aerian, al aviației civile intră într-o nouă etapă importantă, marcată de reluarea zborurilor regulate între cele două țări și de oportunitatea dezvoltării dialogului instituțional între Autoritatea Aeronautică Civilă Română și Administrația chineză a Aviației Civile, a declarat, vineri, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Ionel Scrioșteanu, cu prilejul inaugurării zborului CA914 pe ruta București-Beijing.

‘Îmi face o deosebită plăcere să particip astăzi, aici, la inaugurarea primului zbor între București și Bejing, practic la lansarea unei noi legături aeriene între capitalele noastre, care va fi operată de Air China. Relațiile dintre România și China sunt relații tradiționale, de prietenie și sunt bucuros să remarc faptul că în domeniul transportului aerian, al aviației civile, cooperarea dintre statele noastre intră într-o nouă etapă importantă, marcată tocmai de reluarea zborurilor regulate între cele două țări și de oportunitatea dezvoltării dialogului instituțional între Autoritatea Aeronautică Civilă și Administrația Aviației Civile din China. Cu siguranță, dezvoltarea conectivității aeriene poate contribui la intensificarea turismului, comerțului, investițiilor și, în general, a schimburilor dintre România și China’, a afirmat Scrioșteanu.

El a subliniat că reluarea zborurilor pe ruta București – Beijing este un rezultat concret al cooperării dintre autoritățile din cele două țări în domeniul aviației civile.

‘Participăm astăzi la un moment important pentru conectivitate dintre România și Republica Populară Chineză. Este un rezultat concret al cooperării dintre autoritățile noastre în domeniul aviației civile și ne bucurăm că această decizie s-a concretizat în scurt timp prin începerea operării de către Air China a serviciului Beijing – București – Zagreb, cu exercitarea drepturilor de Libertatea 5-a pe sectorul București – Zagreb (o companie aeriană dintr-o terță țară, care nu este nici din România, nici din Croația, are dreptul legal de a îmbarca și debarca pasageri sau marfă comercială direct între cele două capitale – n. r.)’, a subliniat secretarul de stat.

Ionel Scrioșteanu a adăugat că în prima parte a zilei a avut o întâlnire la MTI cu delegația chineză și a purtat discuții ‘constructive’ cu privire la conectivitatea aeriană reînnoită, ce reprezintă ‘un pas important și o oportunitate de consolidare a dialogului bilateral’.

‘Am apreciat faptul că viitorul aviației este strâns legat de digitalizare, tehnologii inteligente și dezvoltare a economiei de joasă altitudine, că sustenabilitatea rămâne o provocare majoră, în special în contextul costurilor combustibililor pentru aviație și al tranziției către combustibilul ecologic pentru aviație, fiind necesare soluții realiste, fezabile economic implementate progresiv, fără afectarea siguranței sau a conectivității. De asemenea, am apreciat faptul că ar fi valoros să împărtășim experiențe privind dezvoltarea aeroporturilor, deschiderea și susținerea rutelor aeriene, transformarea digitală, pregătirea specialiștilor și integrarea în siguranță a noilor tehnologii. Un astfel de dialog ne poate ajuta să înțelegem mai bine prioritățile fiecărei părți și să identificăm domenii concrete în care cooperarea dintre autoritățile noastre și actorii relevanți din industria aviației poate fi consolidată. (…) Sperăm ca această nouă legătură să reprezinte începutul unei noi etape în dezvoltarea relațiilor aeriene dintre țările noastre’, a transmis acesta.

La rândul său, directorul general al Departamentului Afaceri Externe din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Călin Mitri, a apreciat că reluarea zborurilor București – Beijing va îmbunătăți conectivitatea și va crea noi oportunități pentru companii și cetățenii români și chinezi, va stimula turismul și va contribui la diversificarea relațiilor economice dintre România și China.

‘Legăturile dintre România și Republica Chineză – și în special legătura aeriană – au o istorie îndelungată și semnificativă. În 1974, TAROM a inaugurat conexiunea directă între București și Beijing, care a funcționat timp de aproape trei decenii, până în 2003. Această rută a reprezentat o legătură importantă între țările noastre, facilitând nu doar călătoriile, ci și schimburile diplomatice, economice, culturale și interumane. Într-o economie globală, din ce în ce mai interconectată, legăturile aeriene directe reprezintă un instrument important pentru cooperarea economică. Acestea reduc distanța dintre piețe, facilitează circulația persoanelor și creează condițiile favorabile pentru dezvoltarea comerțului și a investițiilor’, a afirmat Mitri.

Potrivit acestuia, conectivitatea înseamnă și contact între oameni, iar zborurile directe vor facilita întâlnirile dintre familii și prieteni și le vor permite vizitatorilor să descopere mai ușor cultura celeilalte părți.

‘Prin urmare, fiecare zbor va transporta nu doar pasageri, ci și oportunități pentru o mai bună înțelegere reciprocă și pentru consolidarea relațiilor dintre popoarele noastre. Reluarea zborurilor directe este un rezultat concret și tangibil al cooperării noastre bilaterale, iar Ministerul Afacerilor Externe a promovat acest deziderat în ultimul an și mai mult. El demonstrează ceea ce poate fi realizat atunci când guvernele noastre, autoritățile aeronautice civile, aeroporturile, companiile aeriene și ceilalți actori implicați lucrează împreună, urmărind un obiectiv comun’, a arătat oficialul MAE.

Acesta a precizat că noua rută aeriană operată de compania Air China, tur-retur, pe destinația: Beijing (PEK) – București (OTP) – Zagreb (ZAG) deschide noi posibilități pentru consolidarea conectivității regionale, inclusiv ‘pentru vecinii noștri din Croația’.

‘Vreau să reiterez că astăzi nu sărbătorim doar inaugurarea unui zbor direct, celebrăm o legătură de conectivitate care deschide noi oportunități pentru o nouă generație’, a spus Călin Mitri.

 

Prezent la ceremonie, Zhou Xiang, însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, a remarcat că, după două decenii, Beijingul și Bucureștiul vor fi conectate prin trei zboruri Air China în fiecare săptămână.

‘Air China a operat această rută și în trecut, însă aceasta a fost suspendată timp de două decenii. Astăzi, după o lungă perioadă de absență a unei conexiuni aeriene directe între cele două țări, reluarea zborului Air China care leagă cele două capitale (…) devine, în sfârșit, realitate. De acum înainte, Beijingul și Bucureștiul vor fi conectate prin 3 zboruri Air China în fiecare săptămână. Mai mult decât atât, această rută se extinde de la București până la Zagreb, integrând și mai mult regiunea noastră în rețeaua aviatică ce leagă Asia și Europa. (…) China și România se bucură de o prietenie tradițională de peste 70 de ani, iar cooperarea noastră practică în numeroase domenii a continuat să se aprofundeze. Această nouă rută ne va apropia și mai mult și va aduce un nou impuls schimburilor și cooperării în domenii precum comerțul, investițiile, turismul, cultura, educația și schimburile între oameni. Ea va permite unui număr tot mai mare de cetățeni chinezi să descopere peisajele naturale deosebite ale României, precum și bogata sa moștenire istorică și culturală, oferindu-le, în același timp, mai multor prieteni români posibilitatea de a vizita China și de a o cunoaște direct. Sunt ferm convins că, pe măsură ce schimburile dintre oamenii celor două țări vor crește, prietenia dintre națiunile noastre va deveni și mai puternică’, a transmis diplomatul chinez.

Românii vor putea călători din 4 septembrie direct către Republica Populară Chineză, odată cu inaugurarea oficială a rutei aeriene dintre Beijing și București, operată de compania Air China, cu o frecvență de trei zboruri săptămânale.

Cursele vor fi operate săptămânal, luni-miercuri-vineri, asigurând o conexiune rapidă și eficientă, care va contribui la optimizarea fluxurilor de transport prin eliminarea escalelor și reducerea timpilor de călătorie.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Kosovo: 35 de foști polițiști sârbi, inculpați pentru un presupus masacru comis în 1998

Kosovo: 35 de foști polițiști sârbi, inculpați pentru un presupus masacru comis în 1998

Vaslui: 200 de hectare de vegetație uscată au ars în urma unui incendiu izbucnit în comuna Blăgești

Vaslui: 200 de hectare de vegetație uscată au ars în urma unui incendiu izbucnit în comuna Blăgești