Madrid, 14 mai /Agerpres/ – Fostul jucător de tenis Rafael Nadal, considerat unul dintre cei mai mari din toate timpurile, s-a distanțat de orice candidatură la alegerile pentru președinția clubului de fotbal Real Madrid, în urma anunțului făcut de președintele grupării spaniole, Florentino Perez, citat de EFE.
Prin intermediul profilului său de pe rețeaua de socializare X, Nadal a postat un mesaj în care își explică poziția și clarifică faptul că nu este implicat în niciuna dintre potențialele candidaturi.
‘Am citit relatări care mă leagă de posibile candidaturi la președinția echipei Real Madrid. Aș dori să clarific faptul că acestea nu sunt adevărate’, a scris el.
Zvonurile din jurul legendarului tenisman și influenței sale la club sunt legate de posibila candidatură a omului de afaceri Enrique Riquelme, actualul președinte al Cox Energy, una dintre cele mai importante companii de energie regenerabilă din lume.
Legătura constă în sponsorizarea de către compania sa a echipei lui Nadal care concurează la Campionatul Mondial UIM E1 de bărci electrice, ‘Team Rafa’.
Deși Riquelme nu a confirmat încă dacă va candida în cele din urmă împotriva lui Florentino Perez la alegeri, mai multe relatări au indicat că Nadal s-ar alătura candidaturii sale. Prin urmare, jucătorul de tenis din Mallorca, care a fost văzut adesea în loja VIP de pe Bernabeu alături de actualul președinte al lui Real Madrid, nu va participa la procesul electoral.
Președintele lui Real Madrid, Florentino Perez, în vârstă de 79 de ani, a anunțat marți că va convoca alegeri și va candida pentru realegere, excluzând orice demisie, la sfârșitul unui al doilea sezon fără niciun trofeu câștigat de clubul madrilen.
Perez a criticat unele instituții media, acuzându-le că încearcă să ”discrediteze Real Madrid în fiecare zi’ și a explicat că va convoca alegeri pentru a-i apăra pe membrii clubului (socios), pe care i-a descris drept ‘adevărații proprietari’ ai entității pe care o prezidează.
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Țenea)


