in

Fotbal: A fost montat gazonul pe stadionul care va găzdui finala CM 2026

Fotbal: A fost montat gazonul pe stadionul care va găzdui finala CM 2026

Gazonul pentru Cupa Mondială de fotbal 2026 a fost montat joi pe stadionul MetLife, redenumit New York New Jersey Stadium pentru turneul final, pe această arenă urmând să se joace opt meciuri, inclusiv finala, în cadrul celui mai mare eveniment sportiv din lume, între 11 iunie și 19 iulie, scrie AFP.

Acest gazon, rezultatul unor cercetări minuțioase pentru a îndeplini cerințele competiției, a fost cultivat timp de luni de zile înainte de a fi transportat prin Statele Unite până la stadionul finalei, în New Jersey.

‘Este foarte normal ca cei mai buni jucători de pe planetă să beneficieze de cel mai bun gazon din lume și asta încercăm să realizăm’, a declarat David Graham, directorul responsabil cu terenurile de joc la FIFA.

David Graham a declarat că acest gazon, cultivat în Carolina de Nord și apoi testat într-un stadion acoperit din Tennessee, a garantat îndeplinirea standardelor necesare.

Abia așezat în zeci de plăci dreptunghiulare asamblate cu un aparat care seamănă cu o mașină de cusut, acest gazon primea deja joi cea mai mare grijă din partea unei echipe de muncitori.

Acest gazon natural îl va înlocui, pe durata Cupei Mondiale, pe cel artificial pe care joacă de obicei echipele de fotbal american din NFL.

Acest aur verde se sprijină pe un pat de nisip gros de 45 de centimetri și are propriul sistem de ventilație și irigații.

New York New Jersey Stadium (fostul MetLife Stadium), cu o capacitate de 82.500 de locuri, este una dintre cele 16 arene pentru Cupa Mondială din 2026, găzduită în comun de Statele Unite, Mexic și Canada. Finala va avea loc aici duminică, 19 iulie.
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

UPDATE Germania: Luarea de ostatici de la o bancă s-a încheiat fără răniți (poliție)

UPDATE Germania: Luarea de ostatici de la o bancă s-a încheiat fără răniți (poliție)

Kaja Kallas propune dublarea fondurilor UE destinate apărării Moldovei şi promite că Europa va cere retragerea trupelor ruse din Transnistria la eventuale negocieri cu Moscova

Kaja Kallas propune dublarea fondurilor UE destinate apărării Moldovei şi promite că Europa va cere retragerea trupelor ruse din Transnistria la eventuale negocieri cu Moscova