in ,

Kaja Kallas propune dublarea fondurilor UE destinate apărării Moldovei şi promite că Europa va cere retragerea trupelor ruse din Transnistria la eventuale negocieri cu Moscova

Kaja Kallas propune dublarea fondurilor UE destinate apărării Moldovei şi promite că Europa va cere retragerea trupelor ruse din Transnistria la eventuale negocieri cu Moscova

Şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas, aflată în vizită la Chişinău, a declarat vineri că propune dublarea finanţării din Fondul european pentru pace destinată Republicii Moldova, la 120 de milioane de euro pe an, subliniind că această majorare ar constitui cel mai mare pachet de sprijin pentru apărare acordat de blocul european oricărei alte ţări în afară de Ucraina. În plus, Kaja Kallas a promis că va propune ca retragerea trupelor ruseşti din Transnistria să figureze pe lista de condiţii a UE în eventuale negocieri cu Rusia pentru ridicarea sancţiunilor.

Vorbind alături de preşedinta Moldovei, Maia Sandu, la Chişinău, Kallas a spus că noua propunere de dublare a fondurilor ar extinde semnificativ asistenţa militară susţinută de UE, în contextul în care Moldova se confruntă cu o presiune crescândă din cauza invaziei în curs a Rusiei asupra Ucrainei vecine. „Prin Facilitatea Europeană pentru Pace, am acordat deja asistenţă în valoare de 200 de milioane de euro”, a precizat Kallas. „De asemenea, voi propune statelor membre să dubleze finanţarea FEP la 120 de milioane de euro anual. Aceasta ar fi cea mai mare măsură de asistenţă FEP acordată vreodată unei ţări beneficiare, după Ucraina”, a declarat Kallas. 

Orice majorare ar necesita aprobarea statelor membre ale UE, care s-au certat ani de zile cu privire la mecanismul extrabugetar al blocului pentru finanţarea asistenţei militare, precizează POLITICO. Prim-ministrul maghiar în exerciţiu, Viktor Orbán, a blocat ani de zile eforturile de a elibera fonduri pentru finanţări FEP, iar în trecut, Franţa şi Germania au ridicat obiecţii şi pe motive tehnice.

Kallas a prezentat această majorare a fondurilor ca parte a unui efort mai amplu de a întări Moldova împotriva presiunii ruse. „Moldova rămâne prinsă în războiul hibrid al Rusiei”, a spus ea, indicând atacurile asupra infrastructurii energetice şi incursiunile repetate ale dronelor ruse în spaţiul aerian moldovenesc. 

Un nou sistem radar finanţat de UE a ajuns deja în ţară, a arătat Kallas, ajutând Moldova să îmbunătăţească detectarea dronelor ruse în apropierea graniţelor sale. Chiar vineri s-a întâmplat un astfel de incident în sudul ţării, ceea ce a dus la inchiderea spaţiului aerian pentru scurt timp.

Propunerea privind Fondul de Apărare al UE ar aprofunda semnificativ relaţiile UE cu Chişinăul în domeniul apărării, menţionează POLITICO. În 2024, Moldova a devenit prima ţară din afara UE care a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu blocul comunitar.

„Moldova aparţine deja comunităţii europene”, a declarat Kallas vineri, adăugând că Bruxelles-ul va găzdui în curând un al doilea summit UE-Moldova, deşi nu a fost încă anunţată nicio dată.

Pe de altă parte, Kaja Kallas a comentat, în conferinţa de presă, că actualele negocieri de pace dintre Ucraina şi Rusia, care sunt mediate de SUA, „nu prea conduc spre un rezultat”. Kallas nu a exclus ca Uniunea Europeană, care a sprijinit Ucraina de la începutul invaziei, să poarte eventual propriile negocieri cu Federaţia Rusă. Financial Times a scris, joi, despre o astfel de posibilitate. Kremlinul, la rândul său, nu a exclus ideea, dar a spus că nu va face primul pas. 

CITEȘTE ȘI Kremlin: Putin este dispus să discute cu UE, dar nu va face primul pas

Kaja Kallas a subliniat că într-o astfel de eventualitate, statele membre trebuie să convină ce chestiuni se vor discuta cu Moscova. „Eu am propus cu câteva luni în urmă o listă cu chestii pe care noi ne dorim să le vedem din partea Rusiei, pentru că există şi nişte solicitări din partea noastră dacă se gândesc, de exemplu, la anularea sancţiunilor. Am discutat şi vom discuta cu miniştrii de externe (ai statelor membre UE – n. r.) în finele lunii mai. În ceea ce priveşte Republica Moldova, noi vom înainta solicitarea de a retrage trupele ruseşti din Transnistria”, a adăugat Kallas, citată de NewsMaker.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: A fost montat gazonul pe stadionul care va găzdui finala CM 2026

Fotbal: A fost montat gazonul pe stadionul care va găzdui finala CM 2026

Ministrul de Externe, Oana Ţoiu: Am decis retragerea statutului de utilitate publică al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (A.D.I.R.I.) pentru că nu mai îndeplineşte de 7 ani criteriile legale

Ministrul de Externe, Oana Ţoiu: Am decis retragerea statutului de utilitate publică al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (A.D.I.R.I.) pentru că nu mai îndeplineşte de 7 ani criteriile legale