in ,

Fotbal: Chelsea i-a fixat un termen limită rivalei Manchester City pentru transferul lui Enzo Fernandez

Fotbal: Chelsea i-a fixat un termen limită rivalei Manchester City pentru transferul lui Enzo Fernandez

Chelsea Londra a informat-o pe rivala Manchester City că are la dispoziție până vineri la ora 17:00 să înainteze o ofertă pentru internaționalul argentinian Enzo Fernandez, informează Sky Sports.

Mijlocașul în vârstă de 25 de ani, campion mondial cu Argentina în 2022, a anunțat clubul londonez, la sfârșitul lunii mai, că dorește să plece de pe Stamford Bridge, iar Chelsea i-a fixat un preț de 120 de milioane de lire sterline, însă până în prezent nu a existat nicio o ofertă concretă de transfer.

Real Madrid, cu care Fernandez a fost asociat în finalul sezonul trecut, s-a distanțat public în luna iulie, printr-un comunicat în care a afirmat că nu este interesat de argentinian.

Între timp, Manchester City a apărut ca posibilă destinație, însă ‘cetățenii’ sunt dispuși se pare să ofere un preț sub cel solicitat de londonezi.

City este antrenată în prezent de fostul antrenor al lui Chelsea, Enzo Maresca, cu care Fernandez a avut o relație puternică în timpul celor 18 luni petrecute împreună în vestul Londrei.

Conform Press Association, există o frustrare internă la Chelsea n legătură cu modul în care povestea a fost prezentată în mass-media, o sursă
numind problema un ”circ’, și există hotărârea de a nu se permite ca aceasta să devină o distragere a atenției pentru antrenorul Xabi Alonso și echipa sa, pe măsură ce se apropie noul sezonul din Premier League.

Se consideră că au existat ample oportunități pentru cluburi să-și arate interesul de când Fernandez și Chelsea și-au exprimat pentru prima dată pozițiile clare pe 27 mai. Dacă nicio echipă nu va face o ofertă oficială acceptabilă pentru clubul londonez până la termenul limită de vineri, ‘albaștrii’ vor considera problema închisă.

Perioada de transferuri în Premier League se încheie pe 1 septembrie.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Andreea Lăzăroiu)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Șase șefi de federații naționale arabe îl susțin pe Gianni Infantino în scandalul recent de la FIFA

Fotbal: Șase șefi de federații naționale arabe îl susțin pe Gianni Infantino în scandalul recent de la FIFA

Ministrul Finanțelor: Din 16 august reducem temporar cu 20% acciza la motorină

Ministrul Finanțelor: Din 16 august reducem temporar cu 20% acciza la motorină