Justiția braziliană a obligat clubul de fotbal Olympique Lyon să plătească 20,8 milioane de euro pentru datorii neachitate către Botafogo, grupare deținută de omul de afaceri american John Textor, fost proprietar al clubului din Hexagon, potrivit unui director al clubului din Rio de Janeiro, relatează AFP.
Pe 4 aprilie, Botafogo a confirmat că a intentat un proces împotriva lui Lyon, solicitând recuperarea datoriilor neplătite în valoare de peste 125 de milioane de euro.
Potrivit unui director executiv al clubului brazilian, care a solicitat anonimatul, un judecător a emis o hotărâre inițială în favoarea grupării carioca pentru 122 de milioane de reali (20,8 milioane de euro).
Lyon ”poate solicita” să efectueze o plată inițială de 30% din sumă și poate achita restul în șase ”rate lunare”, conform unui document judiciar. Clubul francez are la dispoziție trei zile pentru a face apel, începând de la data notificării deciziei, care i-a fost transmisă marți de instanța braziliană.
Potrivit lui Botafogo, sumele solicitate corespund unor împrumuturi acordate lui Olympique Lyon în perioada în care ambele cluburi se aflau sub controlul lui John Textor, în cadrul structurii Eagle Football Holdings Bidco.
În paralel, Botafogo, care se confruntă cu dificultăți financiare, a indicat într-un comunicat, miercuri, că a solicitat instanțelor să deschidă o procedură de reorganizare judiciară pentru ”restructurarea sa financiară”, inclusiv ”suspendarea temporară a drepturilor de vot” ale grupului Eagle în calitate de ”acționar majoritar”, acuzându-l că ”obstrucționează intrarea de capital nou în club”.
John Textor a fost înlocuit în funcția de președinte al Olympique Lyon în iunie 2025 de către femeia de afaceri americană Michele Kang. În plus, el a fost demis din toate rolurile operaționale de la Eagle Bidco la sfârșitul lunii ianuarie.
Săptămâna trecută, președintele lui Botafogo, Joao Paulo Magalhaes, a caracterizat situația ca fiind ”extrem de neplăcută”, după publicarea unui anunț care oferea spre vânzare echipele Olympique Lyon și Botafogo.
Publicat în cotidianul britanic de afaceri Financial Times, anunțul se referea la vânzarea celor trei cluburi în care Eagle Football Holdings Bidco deține o participație majoritară: Olympique Lyon, Botafogo și Molenbeek (Belgia).
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)


