in ,

Fotbal: Lazio Roma, adversara echipei Inter Milano în finala Cupei Italiei

Echipa Lazio Roma s-a calificat în finala Cupei Italiei la fotbal, după ce a învins în deplasare, cu 2-1 la loviturile de departajare formația Atalanta Bergamo, miercuri seara, în manșa secundă a semifinalelor acestei competiții.

La finalul timpului regulamentar de joc și al prelungirilor, scorul a fost egal, 1-1. Lazio a deschis scorul în minutul 84, prin Alessio Romagnoli, însă gazdele au egalat rapid, prin Mario Pasalic (86).

La loviturile de departajare, portarul oaspeților, Eduardo Motta, s-a dovedit decisiv, reușind să apere patru penalty-uri, executate de Gianluca Scamacca, Davide Zappacosta, Mario Pasalic și Charles De Ketelaere.

În meciul tur, de la Roma, cele două formații au terminat la egalitate, 2-2, toate cele patru goluri fiind marcate în repriza secundă.

Lazio va disputa astfel prima sa finală în Cupa Italiei după trofeul cucerit în 2019 (2-0 cu Atalanta), urmând să înfrunte pe 13 mai, la Roma, echipa Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, care a trecut la rândul, cu scorul de 3-2, de formația Como, marți seara pe stadionul San Siro din capitala Lombardiei.

Como a condus cu 2-0 până în minutul 69, grație golurilor marcate de Martin Baturina (32) și Lucas Da Cunha (48), însă Inter a restabilit egalitatea grație dublei lui Hakan Calhanoglu (69, 86), iar apoi a marcat golul decisiv prin Petar Sucic, cu un minut înainte de finalul timpului regulamentar. În meciul tur, cele două formații au încheiat nedecis, 0-0.

Inter Milano, liderul din Serie A, are astfel ocazia să realizeze dubla în sezonul de debut al lui Chivu pe banca tehnică a grupării ‘nerazzurra’.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea) 

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Clubul Olympique Lyon, condamnat în Brazilia să-i plătească 20,8 milioane de euro lui Botafogo

Argeș: Bărbat arestat după ce l-a bătut din nou pe cel care îl reclamase pentru agresiune