in

Fotbal: Clubul Oțelul Galați anunță încheierea relațiilor contractuale cu șase jucători

Fotbal: Clubul Oțelul Galați anunță încheierea relațiilor contractuale cu șase jucători

Clubul de fotbal Oțelul Galați a anunțat, marți, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său oficial, despărțirea de șase jucători, ale căror contracte au expirat la finalul sezonului recent încheiat.

Cei șase care nu vor mai continua la formația condusă de antrenorul Stjepan Tomas sunt Iustin Popescu, Silviu Rus, Cristian Chira, Daniel Sandu, Gabriel Debeljuh și Ștefan Bană.

‘La finalul stagiunii 2025-2026, clubul nostru a încheiat relațiile contractuale cu următorii jucători: Iustin Popescu – portar, Silviu Rus – fundaș dreapta, Cristian Chira – mijlocaș central, Daniel Sandu – atacant, Gabriel Debeljuh – atacant. Un alt atacant, Ștefan Bană, și-a încheiat perioada de împrumut la Galați și a revenit la Universitatea Craiova, clubul nostru păstrând un procent important din drepturile sale federative. Celor șase jucători, SC Oțelul Galați le mulțumește pentru perioada în care au îmbrăcat tricoul roș-alb-albastru’, se menționează pe site-ul citat.

Alți doi fotbaliști ale căror contracte au expirat au primit oferte de prelungire din partea clubului. Este vorba despre fundașii centrali Diego Zivulic și Paul Iacob.

Reunirea lotului pentru începerea pregătirilor în perspectiva următorului sezon este programată pentru 15 iunie.
AGERPRES (AS-editor: Marius Țone, editor online: Adrian Dădârlat)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

O mie de organizații din România pot beneficia gratuit de evaluarea maturității cibernetice, printr-un program PNRR

O mie de organizații din România pot beneficia gratuit de evaluarea maturității cibernetice, printr-un program PNRR

Radu Miruță: România nu cere ajutor înainte de a face tot ceea ce ține de ea

Radu Miruță: România nu cere ajutor înainte de a face tot ceea ce ține de ea