Selecționatele Columbiei s-a calificat în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins RD Congo cu scorul de 1-0 (0-0), marți seara, pe Guadalajara Stadium, într-un meci din Grupa K a turneului final găzduit de Mexic, Statele Unite și Canada.
Columbia a câștigat prin golul lui Daniel Munoz (76), după un meci pe care l-a dominat și în care portarul congolez Lionel Mpasi a fost cel mai bun jucător de pe teren.
Portarul lui Le Havre a avut cinci intervenții în primele 20 de minute ale partidei, în care s-a opus golului de mai multe ori. Mpasi a respins șutul lui Arias (4), după care Munoz a șutat în bară exterioară.
James Rodriguez (11) a șutat de la 30 de metri, dar Mpasi s-a arcuit și a respins. Goalkeeper-ul african s-a remarcat și la șutul lui Mojica de la circa 28 de metri (15). Lucho Diaz a avut o ocazie foarte mare, dar Mpasi a respins șutul de la 12 metri. Puerta a tras din afara careului, dar nu l-a putut învinge pe Mpasi (19).
”Leoparzii” au echilibrat jocul după pauza de hidratare și chiar au avut o oportunitate notabilă, dar Bakambu nu a ajuns pentru puțin la centrarea lui Masuaku (43).
În debutul reprizei secunde, Diaz (50) a ratat singur cu Mpasi de la 7 metri, iar apoi Arias a reluat pe lângă poartă.
De partea cealaltă, Wissa (74) s-a aflat în poziție bună, dar șutul său a fost blocat de Lucumi.
Soarta partidei a fost decisă în min. 76, când Munoz a șutat la colțul scut, mingea fiind deviată ușor de Kapuadi, suficient pentru a-l învinge pe Mpasi.

Foto: (c) Eloisa Sanchez / REUTERS
Deși RD Congo a ieșit la atac și a alergat după egalare, ”Los Cafeteros” a mai avut o ocazie de gol, dar Mpasi a respins șutul lui Puerta de la 20 de metri (86).
Portarul columbian Vargas a avut o intervenție senzațională (90+1) la șutul lui Mbuku de la 25 de metri.
Mbemba a trimis periculos cu capul (90+3), în urma unui corner, însă Vargas a reținut.
RD Congo nu a reușit să repede rezultatul obținut în martie la Guadalajara, victoria cu Jamaica (1-0), din barajul pentru CM 2026.
James Rodriguez a egalat recordul de prezențe pentru Columbia la Cupa Mondială, deținut de Freddy Rincon și Carlos Valderrama (10 jocuri).
Columbia, după 3-1 cu Uzbekistan și 1-0 cu RD Congo, va juca pe 28 iunie cu Portugalia, pentru câștigarea grupei. RD Congo va întâlni Uzbekistanul în aceeași zi, având nevoie de victorie pentru a păstra șanse de calificare.
Columbia – RD Congo 1-0 (0-0)
A marcat: Daniel Munoz (76).
Guadalajara, Guadalajara Stadium: 45.358 spectatori
Cupa Mondială 2026 – Grupa K
Au evoluat echipele:
Columbia: 12. Camilo Vargas – 2. Daniel Munoz, 23. Davinson Sanchez, 3. Jhon Lucumi, 17. Johan Mojica – 16. Jefferson Lerma, 14. Gustavo Puerta – 11. Jhon Arias (6. Richard Rios, 77), 10. James Rodriguez (căpitan; 20. Juan Quintero, 58), 7. Luis Diaz – 25. Luis Suarez (9. Jhon Cordoba, 58). Selecționer: Nestor Gabriel Lorenzo.
Rezerve neutilizate: 1. David Ospina, 24. Alvaro Montero – 4. Santiago Arias, 13. Yerry Mina, 18. Willer Ditta, 22. Deiver Machado, 5. Kevin Castano, 8. Jorge Carrascal, 15. Juan Portilla, 19. Cucho Hernandez, 21. Jaminton Campaz, 26. Andres Gomez.
RD Congo: 1. Lionel Mpasi – 2. Aaron Wan Bissaka, 22. Chancel Mbemba (căpitan), 4. Axel Tuanzebe, 3. Steve Kapuadi, 26. Arthur Masuaku (12. Joris Kayembe, 72) – 6. Ngalayel Mukau (14. Noah Sadiki, 46), 8. Samuel Moutoussamy (7. Nathanael Mbuku, 82), 25. Edo Kayembe (18. Charles Pickel, 71) – 17. Cedric Bakambu (23. Simon Banza, 57), 20. Yoane Wissa. Selecționer: Sebastien Desabre.
Rezerve neutilizate: 16. Timothy Fayulu, 21. Matthieu Epolo – 5. Dylan Batubinsika, 24. Gedeon Kalulu, 10. Theo Bongonda, 15. Aaron Tshibola, 9. Brian Cipenga, 11. Gael Kakuta, 13. Meschack Elia, 19. Fiston Mayele.
Arbitru: Maurizio Mariani; arbitri asistenți: Daniele Bindoni, Alberto Tegoni (toți din Italia); al patrulea oficial: Juan Calderon (Costa Rica); arbitru asistent de rezervă: Juan Carlos Mora (Costa Rica)
Arbitru video: Marco Di Bello (Italia); arbitri asistenți video: Mohammed Obaid Khadim (EAU), Carlos Del Cerro Grande (Spania)
Cartonașe galbene: Lucumi (57), Pickel (90+3), Lerma (90+4).


