Selecționatele Iranului și Noii Zeelande au încheiat la egalitate, 2-2 (1-1), luni, pe Los Angeles Stadium, într-un meci din Grupa G a Cupei Mondiale de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada.
Cele două echipe nu au reușit să încline balanța la capătul unui meci disputat, în care neozeelandezii au condus de fiecare dată, dar Iranul a obținut un egal. Elijah Just (7, 54) a marcat ambele goluri ale formației de la antipozi, în timp ce pentru iranieni au punctat Ramin Rezaeian (32) și Mohammad Mohebbi (64).
Iranul a avut prima oportunitate, prin Yousefi (6), care a șutat din flancul stâng, dar portarul a reținut.

Foto: (c) Lisi Niesner / REUTERS
”All Whites” (care au fost All Blacks în acest meci) au deschis scorul prin Just (7), cu un șut imparabil din 10 metri, după o minge așezată de Wood. Wood, atacantul lui Nottingham Forest, a fost blocat in extremis de Moghanloo în 6 metri (8).
Neozeelandezii au mai avut o ocazie notabilă, un șut al lui Singh (10), de la 24 de metri, respins de portar.
Team Melli a preluat controlul jocului și Taremi a tras în bară (23), de la 20 de metri, la capătul unui contraatac.
Ghoddos (30) a trimis peste poartă, iar apoi a venit egalarea: Rezaeian (32) a reluat în plasă după ce Moghanloo a fost blocat de Surman în marginea careului mic.

Foto: (c) Matthew Childs / REUTERS
La 36 de ani și 86 de zile, Ramin Rezaeian a devenit cel mai vârstnic marcator la Cupa Mondială de la o echipă asiatică, depășindu-l pe conaționalul Yahya Golmohammadi (35 ani și 84 zile), care a marcat contra Mexicului, în 2006, potrivit site-ului FIFA.
Echipa antrenată de Darren Bazeley a mai avut două ocazii notabile pe finalul primei reprize, prin Wood (44) și McCowatt (45+1). Și iranienii au avut o fază cu potențial, dar Moghanloo a trimis peste poartă (45+3).

Foto: (c) Daniel Cole / REUTERS
Noua Zeelandă a preluat conducerea după pauză, prin același Just (54), atacantul scoțienilor de la Motherwell marcând după o combinație cu același Wood.
Iranul a egalat prin Mohebbi (64), cu o lovitură cu capul de la 8 metri, la centrarea lui Rezaeian.

Foto: (c) Daniel Cole / REUTERS
Persanii au forțat golul victoriei, dar nu au reușit să creeze pericol real la poarta lui Crocombe, demn de menționat fiind șutul lui Ezatolahi (87), de la distanță, care nu l-a surprins pe goalkeeper.
Iranienii vor mai juca în grupă cu Belgia pe 21 iunie și cu Egiptul pe 27 iunie, în timp ce Noua Zeelandă va întâlni Egiptul în data de 22 iunie și Belgia pe 27 iunie.
Iran – Noua Zeelandă 2-2 (1-1)
Au marcat: Ramin Rezaeian (32), Mohammad Mohebbi (64), respectiv Elijah Just (7, 54).
Los Angeles, Los Angeles Stadium: 70.108 spectatori
Cupa Mondială 2026 – Grupa G
Au evoluat echipele:

Foto: (c) Daniel Cole / REUTERS
Iran: 1. Ali Reza Beiranvand – 23. Ramin Rezaeian, 4. Shoja Khalilzadeh, 19. Ali Nemati, 5. Milad Mohammadi – 6. Saeid Ezatolahi, 14. Saman Ghoddos (3. Ehsan Hajisafi, 65), 8. Mohammad Mohebbi, 17. Arya Yousefi (10. Mehdi Ghayedi, 46) – 20. Shahriyar Moghanloo (11. Ali Alipour, 53), 9. Mehdi Taremi (căpitan; 18. Amirhossein Hosseinzadeh, 80). Selecționer: Amir Ghalenoei.
Rezerve neutilizate: 12. Payam Niazmand, 22. Hossein Hosseini – 2. Saleh Hardani, 13. Hossein Kanani, 25. Danial Iri, 7. Alireza Jahanbakhsh, 15. Roozbeh Cheshmi, 16. Mahdi Torabi, 21. Mohammad Ghorbani, 26. Amirmohammad Razaghinia, 24. Dennis Dargahi.

Foto: (c) Matthew Childs / REUTERS
Noua Zeelandă: 1. Maxime Crocombe – 2. Timothy Payne (24. Callan Elliot, 78), 16. Finn Surman, 5. Michael Boxall, 13. Liberato Cacace (19. Benjamin Old, 68) – 6. Joe Bell, 8. Marko Stamenic (4. Tyler Bindon, 90+2) – 11. Elijah Just, 10. Sarpreet Singh (90+2), 20. Callum McCowatt (23. Ryan Thomas, 68) – 9. Christopher Wood (căpitan). Selecționer: Darren Bazeley.
Rezerve neutilizate: 12. Alexander Paulsen, 22. Michael Woud – 3. Francis De Vries, 15. Nando Pijnaker, 26. Thomas Smith, 14. Alex Rufer, 25. Lachlan Bayliss, 17. Kosta Barbarouses, 18. Benjamin Waine.
Arbitru: Cesar Ramos; arbitri asistenți: Alberto Morin, Marco Bisguerra (toți din Mexic); al patrulea oficial: Yusuke Araki (Japonia); arbitru asistent video: Jun Mihara (Japonia)
Arbitru video: Erick Miranda (Mexic); arbitri asistenți: Fedayi San (Elveția), Bastian Dankert (Germania)
Cartonașe galbene: Hajisafi (89).


