Selecționata RD Congo, ale cărei pregătiri au fost perturbate de incertitudinile legate de virusul Ebola, a fost autorizată joi să intre în Statele Unite pentru a participa la Cupa Mondială de fotbal, a confirmat unul dintre jucători, la ieșirea de pe aeroportul din Houston (Texas), informează AFP.
Delegația ‘Leoparzilor’, căreia autoritățile americane i-a impus o perioadă de izolare de 21 de zile înainte de a intra pe teritoriul SUA, a aterizat la ora locală 14:30 (22:30 ora României) la Houston, sosind de la Paris, înainte de a părăsi aeroportul o oră mai târziu, ‘fără probleme’, a confirmat fundașul dreapta Aaron Wan-Bissaka într-o discuție cu un jurnalist AFP aflat la fața locului.
‘Toată lumea a trecut, nimeni nu a fost întors’, a adăugat jucătorul echipei engleze West Ham United, care, la fel ca toți coechipierii săi, purta un costum și o geantă cu imprimeu leopard, în timp ce părăsea aeroportul pentru a se îndrepta către tabăra de bază a echipei din orașul texan.
RD Congo a fost învinsă cu scorul de 2-1 de Chile marți, la Orleans (Franța), în ultimul său meci de pregătire, jucat cu porțile închise, înainte de începerea turneului.
Meciul era programat inițial să se dispute într-o localitate din sudul Spaniei, dar primarul orașului La Línea de la Concepcion l-a interzis din cauza îngrijorărilor legate de focarul de Ebola care afectează țara din Africa Centrală. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a emis o alertă sanitară internațională. Potrivit OMS, au fost înregistrate peste 500 de cazuri confirmate, inclusiv zeci de decese.
Confruntați cu aceste îngrijorări, oficialii fotbalului congolez au subliniat că niciunul dintre jucătorii chemați la echipa națională de selecționerul Sebastien Desabre nu locuiește în țară.
‘Leoparzii’ congolezi, care s-au pregătit în Europa, urmau inițial să se antreneze la Kinshasa, dar în cele din urmă au anulat călătoria ‘pentru a încerca să respecte toate directivele sanitare recomandate’, a declarat pentru AFP ministrul congolez al Sportului, Didier Budimbu Ntubuanga, săptămâna aceasta.
Republica Democrată Congo, care și-a asigurat calificarea după ce a învins Jamaica într-un play-off intercontinental, va debuta la Cupa Mondială 2026 pe 17 iunie, la Houston, împotriva Portugaliei, înainte de a înfrunta Columbia și apoi Uzbekistanul.
Ultima sa participare la Cupa Mondială a RD Congo datează din 1974, când țara era cunoscută sub numele de Zair.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)


