in

Fotbal – CM 2026: Selecționerul SUA consideră ‘corectă’ decizia FIFA în cazul Balogun

Fotbal – CM 2026: Selecționerul SUA consideră ‘corectă’ decizia FIFA în cazul Balogun

Mauricio Pochettino, selecționerul argentinian al naționalei Statelor Unite, a declara că decizia FIFA de a ridica suspendarea lui Folarin Balogun pentru meciul din optimile de finală ale Cupei Mondiale din 2026 împotriva Belgiei a fost ‘corectă’, informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF.

‘Am încredere în etica și integritatea FIFA’, a declarat Mauricio Pochettino în cadrul unei conferințe de presă la Seattle. ‘Firește, suntem cu toții foarte mulțumiți de această decizie. Eram deja suficient de penalizați prin faptul că a trebuit să terminăm meciul în zece oameni împotriva Bosniei-Herțegovina.’

În șaisprezecimi de finală, Folarin Balogun a fost eliminat după 64 de minute în urma unui fault dur asupra fundașului bosniac Tarik Muharemovic. ‘Acel cartonaș roșu a fost complet nejustificat. 99,9% dintre oameni au considerat că sancțiunea a fost nejustificată. Ulterior, am jucat în inferioritate numerică o bună perioadă de timp. Înțeleg declarațiile selecționerului Rudi Garcia (antrenorul Belgiei – n. r.) el trebuie să-și apere echipa, dar nu ar fi fost corect să fim penalizați și mai aspru. Astfel de situații au mai avut loc’, a conchis el, făcând referire la suspendarea lui Cristiano Ronaldo, redusă de FIFA la sfârșitul anului 2025.

Duminică, un comunicat laconic al FIFA care anunța că penalizarea aplicată lui Balogun, eliminat în meciul din șaisprezecimile de finală împotriva Bosniei-Herțegovina, a fost suspendată și jucătorul va fi în cele din urmă eligibil să joace împotriva Belgiei, a stârnit un val de indignare.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Procurorii Gigi Valentin Ştefan şi Teodor Niţă de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa rămân în arest preventiv încă 30 de zile / Decizia Înaltei Curţi nu este definitivă

Procurorii Gigi Valentin Ştefan şi Teodor Niţă de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa rămân în arest preventiv încă 30 de zile / Decizia Înaltei Curţi nu este definitivă