in ,

Fotbal – CM 2026: Suntem extrem de dezamăgiți, a declarat selecționerul Turciei după eșecul în fața Australiei

Fotbal – CM 2026: Suntem extrem de dezamăgiți, a declarat selecționerul Turciei după eșecul în fața Australiei

Selecționerul Turciei, Vincenzo Montella, a regretat startul cu stângul al echipei sale la Cupa Mondială de fotbal, dar a spus că încă mai au timp să revină după înfrângerea suferită în fața Australiei, scor 0-2, sâmbătă seara la Vancouver, în Grupa D a competiției.

Revenind la un turneu final mondial pentru prima dată din 2002 – după ce a eliminat România la barajul din luna martie -, Turcia a dominat posesia și s-a mobilizat în jurul careului australian, dar nu a reușit să depășească zidul ferm verde-auriu.

‘Suntem extrem de dezamăgiți. Știm că încă mai este timp să recuperăm în faza grupelor’, a declarat italianul.

Turcia s-a chinuit să se ridice la nivelul Australiei din punct de vedere fizic, Socceroos dominându-și adversarii în dueluri și reușind să lovească primii mingea cu capul la centrări și cornere.

‘Știm că în debutul meciului echipa a fost mai lentă. Adversarii sunt foarte înalți, așa că uneori este dificil’, a mai spus Montella.

Turcia ocupă penultimul loc în clasamentul grupei, devansând la golaveraj selecționata Paraguayului, pe care trebuie să o învingă pe 19 iunie, la San Francisco, pentru a-și menține speranțele de a avansa în faza următoare a competiției.

Australia a învins Turcia prin golurile marcate de Nestory Irankunda (27) și Connor Metcalfe (75).
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Armata israeliană anunță că a lovit periferia sudică a Beirutului; cel puțin un mort, potrivit presei libaneze

Armata israeliană anunță că a lovit periferia sudică a Beirutului; cel puțin un mort, potrivit presei libaneze

Fotbal – CM 2026: Brazilia trebuie să-și îmbunătățească jocul, a declarat Ancelotti după remiza cu Maroc (1-1)

Fotbal – CM 2026: Brazilia trebuie să-și îmbunătățească jocul, a declarat Ancelotti după remiza cu Maroc (1-1)